Percheziţii în Argeş la suspecţi de evaziune fiscală

Polițiștii din Argeș efectuează, luni dimineață, șapte percheziții la domiciliile unor persoane și la sediile unor societăți comerciale, într-un dosar care vizează săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
Iulian Tudor
19 dec. 2016, 06:06
Percheziţii în Argeş la suspecţi de evaziune fiscală

La descinderi participă polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș și luptători din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.

„Acțiunea se desfășoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală. Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2007 — 2010, administratorii unei societăți comerciale din Ștefănești, județul Argeș, cu ocazia construirii unor imobile, ar fi evidențiat în actele contabile cheltuieli fictive reprezentând prestări de servicii și achiziții de materiale de construcții, în valoare de 2.000.000 de lei”, se precizează într-un comunicat al IPJ Argeș.

Conform aceleiași surse, prejudiciul creat prin săvârșirea infracțiunii se ridică la 800.000 de lei, reprezentând impozit pe profit și TVA.

După finalizarea perchezițiilor, patru persoane vor fi conduse la sediul IPJ Argeș pentru audieri.

Citeşte şi Percheziţii în Bucureşti şi trei judeţe, la persoane suspectate de evaziune fiscală de şase milioane de lei