Percheziţii în Argeş şi Bucureşti la persoane bănuite de proxenetism

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș efectuează 32 de percheziții domiciliare pe raza județului și în Capitală, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de proxenetism.
Romania TV
04 iul. 2017, 05:38
Percheziţii în Argeş şi Bucureşti la persoane bănuite de proxenetism

Acțiunea se desfășoară în cadrul unui dosar penal întocmit la nivelul Poliției Municipiului Curtea de Argeș și vizează probarea activității infracționale a 25 de persoane bănuite de comiterea infracțiunii de proxenetism.

„Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2013 — 2017, prin folosirea modului de operare ‘loverboy’ cei în cauză ar fi racolat peste 40 de tinere pe care le-ar fi determinat să practice prostituția în state ale Uniunii Europene. Pentru îndeplinirea activității infracționale, cei vizați creau aparența unei relații intime cu victimele, cărora le promiteau chiar și întemeierea unei familii, profitând ulterior de vulnerabilitatea emoțională a acestora pentru a le determina să practice prostituția„, se arată în comunicatul citat.

Persoanele vizate ar fi obținut peste 1.000.000 de euro din activitatea infracțională, precizează sursa citată.

Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, al Centrului de Cooperare Polițienească Internațională și al Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor din cadrul I.G.P.R. La acțiune participă luptători din cadrul Serviciilor de Acțiuni Speciale Argeș, Dâmbovița și Vâlcea și din cadrul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale — I.G.P.R., menționează comunicatul citat.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Călin Georgescu le-a transmis un mesaj românilor care îi scriu în arest: Vă citesc, vă simt, vă înțeleg. Se aude cum bate inima voastră 
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT