Percheziţii în cinci judeţe la membrii unei grupări care fura bani de pe carduri din SUA

Poliţiştii şi procurorii efectuează, joi dimineaţă, 15 percheziţii în judeţele Constanţa, Brăila, Galaţi, Cluj şi Dolj, pentru destructurarea unui grup infracţional specializat în furturi de pe cardurile unor cetăţeni americani, prejudiciul fiind estimat la peste 100.000 de euro, anunţă IGPR.
Romania TV
30 aug. 2012, 07:47
Percheziţii în cinci judeţe la membrii unei grupări care fura bani de pe carduri din SUA

Toate persoanele găsite la locuinţele percheziţionate urmează să fie conduse la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Craiova, în vederea audierii şi dispunerii de măsuri legale corespunzătoare, precizează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Din anchetă a rezultat că, în perioada martie 2011- august 2012, membri grupului infracţional organizat au desfăşurat activităţi infracţionale din domeniul criminalităţii informatice, potrivit sursei citate.

Astfel, prin activităţi de tip phishing, vishing şi spam, pe servere închiriate şi cu ajutorul unor aplicaţii informatice, suspecţii au obţinut zeci de mii de numere de carduri aparţinând unor cetăţeni americani, sub pretextul blocării conturilor despre care părţile vătămate fuseseră anunţate anterior că au fost compromise, conform sursei citate.

Ulterior obţinerii datelor, suspecţii ridicau în mod ilegal sumele de bani aferente cardurilor bancare, cauzând un prejudiciu estimat la peste 100.000 de euro.

Pe parcursul desfăşurării cercetărilor, poliţiştii români au cooperat cu lucrători ai Secret Service din cadrul Ambasadei S.U.A. la Bucureşti.

Faţă de membrii grupului infracţional organizat se efectuează cercetări pentru aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup infracţional organizat, acces, fără drept, la un sistem informatic, prin încălcarea măsurilor de securitate, fapta de a produce, vinde, de a importa sau de a pune la dispoziţie a unei parole, cod de acces sau alte asemenea date informatice, falsificarea unui instrument de plată electronică şi punerea în circulaţie de instrumente de plată falsificate, deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică.

Percheziţiile de joi sunt efectuate de poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) Craiova şi procurorii DIICOT Craiova, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul BCCO Constanţa, BCCO Galaţi, BCCO Cluj, IPJ Dolj şi Serviciul de Operaţiuni Speciale (SOS) Craiova.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O bătrână a izbucnit în plâns, după ce Poliția Locală i-a împrăștiat fructele și legumele pe trotuar, în Sectorul 1. Imagini revoltătoare
Fanatik.ro
„E cu mine mereu!” Mihai Stoica, detalii despre cel mai important om din viața lui. „Nu mi-a zis niciodată bravo!” Exclusiv
Capital.ro
Se trece la poprirea conturilor bancare. Măsura îi vizează atât pe cetățeni, cât și firmele. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Pensie anticipată pentru femei. Trebuie depuse certificatele de naștere ale copiilor? Răspunsul Casei de Pensii
Adevarul
Sfârșit de vară cu delicii demențiale în bucătărie. Trei rețete românești de final de sezon care te fac „să lingi cratița și pe dosul afumat”
wowbiz.ro
Ea este doctorița moartă în accidentul din Târgu Jiu! Traversa strada atunci când a fost lovită de o mașină
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
Schimbare istorică. Ion Țiriac: 'E trist că și la vârsta mea trebuie să fiu aici'
MediaFlux
Cum se pun corect gogonelele la murat. Trucul care le face să rămână crocante toată iarna
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat