Percheziţii la Sanador într-un dosar de înşelăciune şi fals în înscrisuri

Poliţiştii efectuează percheziţii la sediile unei clinici private, într-un dosar penal în care sunt cercetate fapte de înşelăciune şi fals în înscrisuri, fiind indicii că se încasau bani pentru aceleaşi operaţii de la Casa de Asigurări şi de la pacienţi. Potrivit unor surse, este vorba de Sanador.
Romania TV
27 feb. 2019, 10:49
Percheziţii la Sanador într-un dosar de înşelăciune şi fals în înscrisuri

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliţiei Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, pun în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară în Bucureşti, la sediile administrative ale unei clinici private, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, este verificat modul de decontare de la pacienţi şi casa de asigurări pentru prestarea de servicii medicale pentru boli cardiovasculare.

Anchetatorii au indicii că se încasau bani pentru acelaşi serviciu medical (operaţie) şi de la pacienţi şi de la casa de asigurări. Aceleaşi surse au precizat că este vorba despre verificări la o unitate a clinicii Sanador, transmite Mediafax.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Șumudică i-a făcut primul 11 lui Gigi Becali la FCSB: „Hai că m-am enervat deja!”
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT