Perlele candidaţilor la Facultatea de Jurnalism: „Majoritatea au un model în viaţă care e vedetă”

Examenul de admitere la Facultatea de Jurnalism din cadrul Universităţii Bucureşti demonstrează, ca în fiecare an, că o parte din viitorii studenţi au lacune serioase în vocabular şi stâlcesc fără milă gramatica limbii române.
Cristiana Ionescu
29 iul. 2013, 10:09
Perlele candidaţilor la Facultatea de Jurnalism:

Foile de examen ale candidaţilor la Facultatea de Jurnalism au fost un prilej de amuzament, şi jale în acelaşi timp, pentru profesorii corectori din cadrul FJSC. Deşi, cei ce visează la o carieră în jurnalism ar trebui să aibă o exprimare corectă şi coerentă şi să cunoască perfect gramatica limbii române, aceştia au împodobit lucrările de admitere cu perle fel şi fel.

O parte dintre perlele candidaţilor au fost publicate pe blogul lui George Hari Popescu, profesor la Facultatea de Jurnalism. 

„Schimbarea în bine nu s-a produs nici în acest an. E o mică tendință de schimbare în mai rău. Sunt și mai multe greșeli de limba română, ortografia devine o noțiune filosofică și nu mai are acoperire practică. A crescut numărul de „i”-uri și limba română devine tot mai fonetică. Astfel, acum se scrie „așișderea”, „simtom”, „eminsiune”, „obijnuit”, a concluzionat Hari Popescu.

Iată care au fost perlele candidaţilor la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării:

„Setea de cunoștințe vă va ține legați de ecranele televizoarelor până în momentul în care oboseală nu vă mai putea fi stăpânită.”

„Un alt motiv pentru care urmăresc cu regularitate această emisiune și v-o recomand este aventura, eu fiind o persoană căreia îi place să se riște pentru ea la final, să obțină un bagaj de informații.”

„Emisiunea e la o oră destul de târzie, în comparație cu orice altă emisiune ce se difuzează la acea oră.”

„Într-adevăr fetele care participă la emisiunea „Te pui cu blondele” au o ținută obligatorie și sunt inadegvat îmbrăcate pentru ceea ce vor să arate.”

„Majoritatea dintre noi, au un model în viață care e vedetă, iar prin această ocazie putem afla mai multe despre ea și modul cum gândește.”

„În general, cei care privesc la televizor și sunt pasionați de acest lucru își conturează cariera.”

„Unii dintre ei nu aveau alimente, alții nu aveau lemne de foc, totul parcă era desprins dintr-un basm.”

„Un prim lucru benefic ce poate fi identificat în legătură cu Top Gear este faptul că telespectatorul i-a contact cu limba engleză pură vorbită chiar de inventatorii ei.”

„Interesul tinerilor față de România ar crește sesizabil dacă s-ar promova emisiuni cu caracter umoristic.”

„Emisiunea mea preferată are o caracterizare succintă, banală, aș insista. Nici numele nu are conotații excepționale și sugerează pe cât posibil, pentru oamenii citiți, adevărata sa natură. „Acces Direct” este numele ei și te poate învăța atâtea, întrucât, o emisiune trebuie să conțină o morală bine definită, nu doar informații comerciale.”

„Emisiunea e gândită să acopere toate categoriile de vârstă și, chiar dacă are triunghi, se pot uita și cei slabi de înger.”

Mai multe perle puteţi citi AICI şi AICI

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT