Persoanele arestate în dosarul vânătorii ilegale de la Cernavodă, cercetate în libertate

Toate cele nouă persoane arestate în dosarul vânătorii ilegale de la Cernavodă, trei italieni şi şase români, vor fi cercetate în libertate după ce Tribunalul Constanţa a admis recursul acestora la decizia Judecătoriei, care emisese mandate de arestare pe numele lor.
Romania TV
16 oct. 2012, 09:00
Persoanele arestate în dosarul vânătorii ilegale de la Cernavodă, cercetate în libertate

Magistraţii Tribunalului Constanţa au admis, luni seară, recursul formulat de cei nouă inculpaţi în dosarul vânătorii ilegale de la Cernavodă împotriva măsurii de arestare preventivă dispusă, vineri, de Judecătoria Medgidia.

Astfel, cele nouă persoane – cetăţenii italieni Luigi Sgobba, Danielle Quattrociochi şi Giovianni Piatinni, împreună cu românii Dănuţ-Vasile Miron, Aurelian Pană, Florin Popa, Gheorghe Dobre, Victor Olteanu şi Iulian Ţăranu – vor fi certcetate în libertate, însă au interdicţia de a părăsi ţara.

Poliţiştii constănţeni, coordonaţi de un procuror al Parchetului Tribunalului Constanţa, au descins, joia trecută, la două hoteluri din Cernavodă, existând informaţii că mai mulţi cetăţeni italieni ar fi fost implicaţi în partide de vânătoare organizate ilegal şi ar deţine câteva mii de cartuşe peste limita legală. În total, peste 20 de persoane, între care 12 cetăţeni italieni, au fost audiate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, iar nouă dintre acestea, trei cetăţeni italieni şi şase români, au fost reţinute pentru 24 de ore, ulterior fiind arestate preventiv.

Între aceştia se află şi şeful Asociaţiei Judeţene de Vânătoare şi Pescuit Sportiv (AJVPS) Constanţa, Dănuţ-Vasile Miron, mai mulţi paznici de vânătoare, dar şi Luigi Sgobba, cetăţeanul italian care organiza partidele de vântoare pentru compatrioţii săi, în schimbul a câte 1.500 de euro pentru un astfel de sejur. Ultimul grup adus de acesta în România a sosit în ţară în 2 octombrie, cei 20 de italieni fiind cazaţi în două hoteluri din zona Cernavodă.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, italienii păstrau muniţia şi armele în condiţii de insecuritate totală, în camerele de hotel şi în portbagajul maşinilor aflate în parcarea hotelului.

Astfel, la unul dintre hoteluri au fost găsite nouă arme, 4.311 cartuşe şi 308 păsări vânate şi ţinute la congelator. Tot în acest hotel au mai fost găsite 1.000 de cartuşe goale, care fuseseră trase anterior, adunate din fondul de vânătoare. În celălalt hotel din Cernavodă unde erau cazaţi italienii au fost găsite 21 de arme de vânătoare, 4.600 de cartuşe şi alte 798 de păsări vânate şi ţinute, de asemenea, la congelator.

„Din cercetările desfăşurate până în acest moment au reieşit indicii şi date că inculpaţii, speculând oportunităţile legale şi folosind abil breşele sistemului de control al activităţii de vânătoare, au organizat, cu sprijinul unor persoane din cadrul AJVPS Constanţa, în mod ilegal, partide de vânătoare pentru cetăţeni italieni, încălcând prevederile regimului armelor şi al muniţiilor şi aducând un grav prejudiciu fondului cinegetic naţional”, se arată în rechizitoriul procurorilor constănţeni.

De altfel, după reţinerea şefului AJVPS Constanţa, Dănuţ-Vasile Miron, procurorul de caz Teodor Niţă a precizat că acesta nu a făcut în ultimii ani nicio înregistrare în registrul armelor de foc, astfel că nu se poate spune ce şi cum s-a vânat pe teritoriul judeţului.

„Din 2005 nu s-a înregistrat nimic în registrul armelor aferent judeţului Constanţa. În momentul de faţă nu se ştie câte arme s-au folosit, câte cartuşe s-au folosit, de către cine, pe tot teritoriul judeţului Constanţa, pe durata ultimilor şase ani, deoarece şeful AJVPS Constanţa nu a completat nicio jumătate de pagină din aceste registre obligatorii”, a precizat Teodor Niţă.

Anchetatorii au stabilit însă că în perioada 8 – 10 octombrie Miron a distribuit ilegal, fără a face menţiunile în evidenţele obligatorii, un număr de 18.000 de cartuşe.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Fața nevăzută a lui Assad Al-Hamlawi, dezvăluită chiar de fratele său: „Nu mi-am imaginat niciodată!”. Exclusiv.
Capital.ro
România ar putea scăpa de perspectiva negativă a ratingului de țară în 2027. Alexandru Nazare anunță condițiile pentru o evaluare mai bună
Playtech.ro
Un indicator de viteză este acoperit de crengi sau întors. Poți contesta amenda primită de la radar?
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
MediaFlux
Putin nu vrea Europa la masa negocierilor pentru pace. Rusia amenință trupele străine cu atacuri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT