Persoanele care obligau o femeie să se prostitueze au obţinut 100.000 euro

Femeia arestată la Arad pentru trafic de persoane şi lipsire de libertate, după ce ar fi sechestrat şi înfometat doi copii pentru a o determina pe mamă să se prostitueze, ar fi câştigat, împreună cu alte persoane, peste 100.000 de euro din exploatarea sexuală a unor femei, afirmă surse judiciare pentru Mediafax.
Romania TV
23 nov. 2011, 14:00
Persoanele care obligau o femeie să se prostitueze au obţinut 100.000 euro

Femeia de 35 de ani a sechestrat doi frăţiori, în vârstă de 5 şi respectiv 8 ani, i-a lovit şi i-a înfometat pentru a le determina mama să practice prostituţia. Surse din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Arad au declarat miercuri că Luminiţa Mirela Rădulescu, împreună cu alte persoane, a obţinut peste o sută de mii de euro din exploatarea sexuală a unei femei, mamă a doi copii care ar fi fost sechestraţi între timp. „Partea vătămată a declarat că le dădea celor care o obligau să se prostitueze suma de 2.000 de euro pe săptămână. Credem că, în doi ani, aceste persoane au obţinut peste o sută de mii de euro de pe urma victimei„, a declarat sursa citată.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Ce priorități are Raluca Zenga de când a divorțat. Fosta soție a lui Walter Zenga și-a schimbat complet traiectoria vieții
Capital.ro
Un traseu din România sălbatic, primitor și aproape uitat de turiști, promovat de presa străină
Playtech.ro
Lacul din România care se încălzește singur. Fenomenul rar atrage turiști din toată lumea
Adevarul
Ce s-ar întâmpla dacă Putin nu ar mai conduce Rusia. Răspunsul unui politolog de la Princeton: „Întregul cerc din jurul lui este format din ultranaționaliști”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-A AFLAT! Cheloo a fost diagnosticat cu... Vezi mai mult
iamsport.ro
Hagi confirmă ”absența importantă” a României de la CM 1994: ”Aveam nevoie de unul ca el. Am fi fost mai puternici”
MediaFlux
Încep recrutările la SRI. Salariile pornesc de la 7.500 lei. Ce posturi sunt disponibile
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?