Băsescu cere adoptarea rapidă a legii asistenţei sociale şi a modificărilor statutului magistraţilor

Preşedintele Traian Băsescu a transmis o scrisoare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului în care le cere să se acorde o atenţie deosebită în adoptarea de către Parlament, cât mai urgent posibil, a proiectului de modificare a Legii statutului judecătorilor şi magistraţilor, a legii privind organizarea judiciară şi a proiectului legii asistenţei sociale.
Romania TV
20 oct. 2011, 09:58
Băsescu cere adoptarea rapidă a legii asistenţei sociale şi a modificărilor statutului magistraţilor

Şeful statului precizează că adoptarea primului proiect de lege, pentru modificarea şi completarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, se înscrie în îndeplinirea de către România a condiţionalităţilor şi recomandărilor prevăzute în ultimul Raport de ţară privind progresele României în domeniul justiţiei şi combaterii corupţiei.

„După cum deja cunoaşteţi, ţara noastră se află încă sub Mecanismul de Cooperare şi Verificare în domeniul justiţiei şi luptei împotriva corupţiei. Adoptarea proiectului sus-menţionat ar institui reguli transparente şi obiective în ceea ce priveşte numirea judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, se arată în scrisoarea preşedintelui.

Şeful statului susţine, de asemenea, că al doilea proiect, al legii asistenţei sociale, are în vedere îmbunătăţirea eficienţei protecţiei sociale care rămâne o prioritate pentru România.

„Conform înţelegerii pe care România o are cu organismele financiare internaţionale, statul român s-a angajat să adopte această lege pentru a putea intra în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2012. Am convingerea că veţi înţelege necesitatea urgentării adoptării acestor două proiecte de lege, acest lucru nefiind o cerinţă personală, ci un mod de a ne îndeplini angajamentele asumate faţă de partenerii noştri internaţionali”, se arată în scrisoarea şefului statului.

 

 

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
CFR Cluj, lovitură de 21 de milioane de euro! Neluțu Varga, profit uriaș
Capital.ro
Pensia pe care o vei primi la bătrânețe poate fi verificată online. Cum afli ce vechime ai la pensie și câți bani vei încasa
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensionarii pot pierde gratuitatea pe mijloacele de transport. STB pregătește și scumpirea biletelor
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România