Târgul de Sfântul Dumitru, la Muzeul Satului din Capitală

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" va găzdui, în perioada 21 - 23 octombrie, Târgul de Sfântul Dumitru, ocazionat de sosirea toamnei şi a Sfintei Sărbători de Sfântul Dumitru.
Romania TV
21 oct. 2011, 06:25
Târgul de Sfântul Dumitru, la Muzeul Satului din Capitală

Potrivit Biroului de presă al muzeului, la sfârşit de săptămână, organizatorii le propun vizitatorilor iubitori de tradiţii un program plin de veselie, încărcat de momente pentru suflet, scrie Agerpres.

Ansambluri folclorice, tarafuri şi solişti de muzică populară românească şi a etniilor conlocuitoare, muzică de fanfară, muzică religioasă onoruri militare … în echipament de epocă, teatru, expoziţie de artă plastică, parada costumelor de inspiraţie populară sunt tot atâtea motive pentru a fi, timp de trei zile, oaspeţii Muzeului Satului.

Nu vor lipsi produsele din gastronomie tradiţională – cozonaci, plăcinte, produse din carne, brânzeturi, turtă dulce, produsele bio – miere, fructe şi legume, zacuscă, dulceţuri, care vor face deliciul celor trei zile de târg iar meşteri populari veniţi din toate zonele ţării vor fi prezenţi la târg cu obiecte care pot constitui un frumos cadou pentru cei dragi.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Mircea Lucescu, idol la aterizarea pe aeroportul din Istanbul: „Îl strigau și femeile”
Capital.ro
Un fost selecționer a murit. Tragedie înainte de meciul Turcia-România. Doliu în fotbal
Playtech.ro
Se închid magazinele Hervis din România. Ce se întâmplă cu magazinele din toată țara și de ce pleacă brandul
Adevarul
Noua găselniţă a turiștilor români în Grecia îi pune în dificultate pe proprietarii de taverne. Unde mănâncă în vacanţe
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Elena Merișoreanu s-a văzut cu Valentin Sanfira, după vestea divorțului. Ce a spus artistul despre despărțirea de Codruța Filip: „Se vedea pe ochii lui că e trist”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
iamsport.ro
Fostul conducător din Liga 1, atac necruțător: ”Burleanu a sacrificat calificarea la Mondial! L-a adus pe Lucescu la alibi, doar ca să mai ia un mandat, totul e din cauza lui”
MediaFlux
Trump trimite mii de soldaţi în Orientul Mijlociu, în timp ce SUA negociază cu Iranul pentru a pune capăt războiului! Plan în 15 puncte pentru a opri conflictul
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj