PREMIERĂ MISA. Peste 1.000 de persoane au participat la o spirală pe un câmp de lângă Capitală VIDEO

Peste 1.000 de persoane au participat sâmbătă, în Bucureşti, la o "spirală" organizată de MISA pe un câmp de la marginea sectorului 5, acţiuni similare având loc, potrivit organizatorilor, şi în oraşele Cluj-Napoca şi Iaşi
Romania TV
10 nov. 2012, 10:46
PREMIERĂ MISA. Peste 1.000 de persoane au participat la o spirală pe un câmp de lângă Capitală VIDEO

Yoghinii din Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut (MISA) s-au adunat la ora 10.00 pe câmpul de lângă strada N. D. Cocea, dincolo de Prelungirea Ferentari. La „spirală” au venit şi mulţi oameni din afara Capitalei, în zonă fiind parcate zeci de maşini cu numere de Giurgiu, Dâmboviţa, Iaşi, Suceava, Alba, Maramureş sau înmatriculate în Bulgaria.

Accesul persoanelor străine în zona respectivă nu este permis, MISA angajând pentru asta o firmă privată de pază, potrivit Mediafax. „Terenul este proprietate privată, nu aveţi acces”, li se spune celor care vor să se apropie.

Până la ora 12.00, participanţii au intrat în şirurile zodiacale şi au format spirala, conform programului „spiritual” făcut cunoscut de către MISA. În intervalul 12.00 – 13.45, are loc „meditația în Spirală Yang, urmată de inducţia stării de Eliberare spirituală prin Miracol divin”, iar la final va fi o „rugă colectivă”, potrivit organizatorilor.

Reprezentanţii MISA au precizat că acţiunea este organizată pentru a ajuta la depăşirea „stării grave în care se află la ora actuală umanitatea şi planeta Pământ”, conform informaţiilor publicate pe pagina de internet proprie.

Apelul pentru participarea la eveniment a fost lansat la începutul săptămânii, inclusiv printr-un mesaj de la liderul MISA, Gregorian Bivolaru.

„Dragii mei, dată fiind starea în mod evident dramatică în care a ajuns actualmente planeta Pământ, atât datorită păcatelor, cât şi datorită fărădelegilor şi a greşelilor grave ce au fost şi sunt făptuite, am fost inspirat să realizăm cu toţii, […], un apel colectiv gen rugă, ce va fi sincer, umil şi plin de credinţă în Dumnezeu. Acest apel gen rugă va fi realizat de noi toţi la unison”, le-a transmis yoghinilor, din străinătate, Bivolaru, care este judecat în România pentru perversiune sexuală, act sexual cu un minor şi trafic de minori.

În 12 aprilie, instanţa supremă a decis să reţină spre rejudecare dosarul în care Gregorian Bivolaru a fost achitat pentru perversiune sexuală, act sexual cu un minor şi trafic de minori, admiţând astfel recursul procurorilor şi desfiinţând deciziile anterioare ale instanţelor.

Bivolaru a fost arestat în martie 2004, sub acuzaţia că a întreţinut relaţii şi perversiuni sexuale cu Mădălina Dumitru, folosindu-se de influenţa pe care o avea asupra acesteia, în calitate de profesor de yoga. Bivolaru a fost însă eliberat din arest după ce, la 1 aprilie 2004, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că emiterea mandatului a fost făcută de o instanţă necompetentă.

Anchetatorii au stabilit că, în 2002 – martie 2004, acesta ar fi practicat în mod repetat acte cu caracter obscen faţă de minora Mădălina Dumitru. În perioada ianuarie-noiembrie 2000, precum şi în aprilie 2003, folosindu-se de calităţile de profesor yoga şi mentor spiritual, Bivolaru ar fi întreţinut acte sexuale cu alte două minore – Agness Arabella Mureşan şi Ilinca Simionescu.

În august 2004, procurorii de la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti l-au trimis pe Bivolaru în judecată pentru act sexual cu un minor, perversiune sexuală, corupţie sexuală, trafic de minori şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat a României. Au mai fost trimişi în judecată Mirona Farcaşi (pentru corupţie sexuală) şi vameşul Farkaş Ferenc Szolt (prins o dată cu Bivolaru, la Nădlac, acuzat de trafic de migranţi).

Deşi pe numele lui exista o interdicţie de a părăsi ţara, Bivolaru a ieşit din România, fiind reţinut la Malmo, în Suedia. Ulterior, el a obţinut statut de azilant.

Până de curând, despre Bivolaru se ştia că s-ar afla în Suedia, unde a primit azil politic.

La 25 mai, însă, reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţie Române (IGPR) au declarat că liderul MISA nu se mai află în Suedia.

DailyBusiness
Laureatul Nobel Joseph Stiglitz spune că inteligența artificială nu doar că îți poate lua locul de muncă, dar va face clasa „tech bro” și mai bogată
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
Fosta soție a lui Claudiu Niculescu, imagine de senzație. Blondina a încins imaginația bărbaților
Capital.ro
Bancnotele de care trebuie să te ferești. Regulă pentru românii care primesc lei sau euro în numerar
Playtech.ro
Parbrize sau parbrizuri, care este varianta de plural corectă? Greșeala pe care mulți români o fac fără să știe
Adevarul
Ce țări europene pot fi lovite de dronele și rachetele iraniene dacă Iranul ar ataca Europa. Care este cel mai mare risc
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete la Sala Palatului! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Sorin Cârțu l-a făcut praf pe fostul conducător din fotbalul românesc: ”Din cauza fraierului s-a stricat tot!”
MediaFlux
Pensii 2026. Se dau 1000 de lei în plus pentru o categorie de pensionari, după adoptarea bugetului
stirilekanald.ro
A fost măcel! Sunt peste 600 de morți
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj