Înscrierea în CLASA PREGĂTITOARE. Câte locuri sunt în Capitală şi ce trebuie să ştie părinţii

Peste câteva zile, toate şcolile din România care organizează clase pregătitoare vor începe înscrierea copiilor pentru anul şcolar 2013 - 2014. Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a anunţat, vineri, că pentru înscrierea în clasa pregătitoare în şcolile din Capitală sunt cu aproape 50 de clase mai mult, ceea ce reprezintă aproximativ 1.250 de locuri mai multe.
Roxana Gagiu
29 mart. 2013, 11:39
Înscrierea în CLASA PREGĂTITOARE. Câte locuri sunt în Capitală şi ce trebuie să ştie părinţii

Şcolile din Bucureşti organizează, sâmbătă, 30 martie, între orele 9.00 şi 15.00, Ziua Porţilor Deschise pentru părinţii care vor să-şi înscrie copii în clasa pregătitoare sau în clasa I. Înscrierile încep în 2 aprilie.

Potrivit ISMB, în total, 185 de şcoli vor organiza în Capitală clase pregătitoare, cu 4 mai multe decât în actualul an şcolar.

„În anul şcolar 2012-2013, am avut 181 de unităţi cu clase pregătitoare. Acum vom avea 185. De asemenea, numărul claselor pregătitoare a fost în anul şcolar 2012-2013 de 427, iar acum vom avea 476, respectiv cu aproape 50 mai mult decât în acest an şcolar”, a declarat, într-o conferinţă de presă, inspectorul general şcolar Constantin Trăistaru.

CITEŞTE AICI TOTUL DESPRE CLASA PREGĂTITOARE ŞI CLASA I.  VEZI CALENDARUL  ÎNSCRIERILOR

Potrivit datelor existente în învăţământul preprimar sunt înscrişi 10.203 de copii care împlinesc 6 ani la 1 septembrie 2013, alţi 491 împlinesc 7 ani la 1 septembrie 2013, 4.669 împlinesc 6 ani în intervalul 1 septembrie – 31 decembrie 2013.

În anul şcolar 2012-2013, arartă statisticile ISMB, în învăţământul de masă sunt 10.027 de elevi în clasa pregătitoare, iar pentru anul şcolar 2013-2014 la această formă de pregătire sunt 11.900 de locuri.

În cazul în care va fi un număr mai mare de solicitări decât locurile estimate atunci vor fi reanalizate situaţia spaţiilor, dacă aceste locuri nu se ocupă, atunci ISMB va restrânge activitatea, scrie Mediafax.

Dacă sunt mai mulţi copii, atunci vom aloca mai multe clase în unităţile de învăţământ, dar numai în limita spaţiului disponibil. Vreau să-i asigur pe părinţi că toţi copiii vor fi cuprinşi în şcoală, iar pentru ca înscrierea să decurgă cât mai uşor fac precizarea că aceasta poate fi făcută online. Îi rog pe părinţi să nu se înghesuiască marţi, pentru că avem trei săptămâni la dispoziţie, iar în acest interval nu se face repartizare, ci numai înscriere”, a precizat Trăistaru.

El a zis că cei care vor uita să se înscrie, trecând termenul alocat pentru această acţiune, va fi tratat individual.

Inspectoratul Şcolar al Capitalei va ţine permanent legătura cu directorii, iar acolo unde există situaţii de excepţie cazurile vor fi transmise Ministerului Educaţiei Naţionale pentru rezolvarea ambiguităţii.

„În cazul în care vor fi părinţi care vor dori o anumită şcoală dacă nu vor fi locuri, atunci vor fi căutate soluţii prin dialog pentru înscrierea în alt nivel de învăţământ. În general pentru situaţii speciale şi bine conturate potrivit legislaţiei în vigoare numărul de locuri la clasă ar putea fi suplimentat de la 25 la 28″, a mai spus Trăistaru.

Pentru ca acţiunea de înscriere să se desfăşoare în cele mai bune condiţii ISMB va crea puncte speciale de analiză a acestor cazuri. Totodată, inspectorul a precizat că la clasa I nu a fost alocată cifră de şcolarizare pentru că se merge pe cea de la clasa pregătitoare, dar în plus la înscriere vor fi 1.167 de locuri.

Pentru înscrierea la şcolile vocaţionale, copiii vor da o probă de aptitudini înainte de perioada de înscriere.

Inspectoratul general a precizat că nu există clasă pregătitoare pentru şcolile vocaţionale, de aceea elevii urmează această clasă într-o şcoală obişnuită după care susţin testul şi merg la şcoala vocaţională.

Totodată, el a ţinut să precizeze că pentru prima dată în Bucureşti există plan de şcolarizare pentru învăţământul particular.

„Pentru prima dată în Bucureşti am reuşit să organizăm învăţământ particular, având plan de şcolarizare. Astfel celor aproape 12.000 de locuri de clasa pregătitoare din învăţământul de stat li se adaugă la clasa pregătitoare alte 1.000 de locuri în şcolile private.

De asemenea, ISMB este pregătit şi pentru cererile de înscriere în şcolile din Capitală şi pentru elevii proveniţi din alte judeţe, a mai spus Trăistaru.

Potrivit acestuia, doar două şcoli, respectiv Ion Heliade Rădulescu şi Goethe au câte două clase pregătitoare care funcţionează în grădiniţe. De asemenea, 43 de unităţi de învăţământ au forma şcoală după şcoală, a mai spus Trăistaru.

Întrebat dacă există resursă umană suficientă pentru pregătirea copiilor, acesta a răspuns afirmativ.

Potrivit metodologiei de înscriere în învăţământul primar pentru 2013-2014, fiecare unitate de învăţământ în care există clasa pregătitoare are obligaţia să organizeze acest eveniment public într-una din zilele din intervalul 30 martie – 7 aprilie, pentru ca părinţii şi copiii să poată vizita spaţiile şi discuta cu cadrele didactice.

DailyBusiness
SUA au elaborat un plan de pace care prevede ca Ucraina să renunțe la anumite teritorii și la o parte din armament
Spynews
Un nou femicid, în România! O femeie ar fi fost ucisă de concubinul beat
Fanatik.ro
Iuliu Mureșan a reacționat în direct despre transferul lui Emerllahu la FCSB: „1,5 milioane de euro”. Exclusiv
Capital.ro
Judecătorii de la Sectorul 1 decid soarta lui Călin Georgescu. Verdict la un an de la primul tur al alegerilor prezidențiale
Playtech.ro
Recalcularea pensiei după ce ai depășit stagiul complet de cotizare. Câți bani în plus poți primi
Adevarul
Cazul familiei care a rămas fără copiii pe care îi creștea într-o pădure din Italia, alături de cai, măgari și găini. Reacția lui Meloni
Mama fetiței de 2 ani care a murit la stomatolog, gest sfâșietor după ce nu a putut participa la înmormântare. Durere de nesuportat pentru cei doi părinți
Economica.net
Cât va creşte euro, ce se va întâmpla cu preţurile, în decembrie şi în 2026
kanald.ro
Fetiță româncă, la un pas să fie răpită de lângă tatăl său, direct din cărucior, de către un tânăr tunisian
iamsport.ro
Fostul jucător de la Steaua și Rapid a numit ”cel mai mare” fotbalist din istoria României: ”Nu vreau să jignesc, dar nu îl poți compara cu nimeni!”
MediaFlux
Vrei un loc de muncă plătit cu 8000 de euro? Se fac angajări
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru români!
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume