Peste 15.000 de turişti vor petrece Paştele în staţiunile de pe Valea Prahovei

Peste 15.000 de turişti vor petrece Paştele la munte, în staţiunile Azuga, Buşteni şi Sinaia, una dintre atracţiile turiştilor pentru această sărbătoare fiind Mănăstirea Sinaia, unde în fiecare an mii de oameni asistă la slujba de Înviere.
Romania TV
13 apr. 2012, 12:14
Peste 15.000 de turişti vor petrece Paştele în staţiunile de pe Valea Prahovei

Aproximativ 80 la sută din totalul locurilor de cazare omologate în staţiunile Azuga, Buşteni şi Sinaia au fost rezervate, peste 15.000 de turişti fiind aşteptaţi de Paşte în cele trei staţiuni.

La fel ca în fiecare an, staţiunea cu cel mai ridicat grad de ocupare a locurilor de cazare este Sinaia, unde preţurile pentru cazare au fost şi cele mai mari.

Potrivit primarului Vlad Oprea, cel puţin 10.000 de turişti vor petrece sărbătorile la Sinaia şi, la fel ca în fiecare an, mii de oameni sunt aşteptaţi să asiste la slujba de Înviere la Mănăstirea Sinaia.

Primarul din Buşteni, Emanoil Savin, afirmă, la rândul său, că aproximativ 3.000 de turişti sunt aşteptaţi să petreacă sărbătorile în această staţiune, 70 la sută dintre locurile de cazare fiind rezervate. La Buşteni, cele mai căutate au fost pensiunile, în hoteluri gradul de ocupare fiind de aproximativ 40 la sută. Şi în staţiunea Azuga sunt aşteptaţi aproximativ 3.000 de turişti.

Hotelierii şi proprietarii de vile şi pensiuni spun că anul acesta gradul de ocupare a locurilor de cazare în perioada sărbătorilor de Paşte este mai are faţă de anul trecut, în condiţiile în care preţurile la pachetele turistice pentru această perioadă au fost comparabile cu cele din 2011.

Cea mai scumpă staţiune este Sinaia, unde preţul unei vacanţe de Paşte pentru o persoană este de aproximativ o sută de euro la un hotel de trei stele.

Astfel, pentru 448 de lei de persoană, unul dintre cele mai cunoscute hoteluri din staţiune oferă trei nopţi de cazare în cameră dublă cu mic dejun, primire tradiţională cu ouă roşii şi cozonac, dar şi dejun special cu produse tradiţionale în ziua de Paşte. Tot la Sinaia, într-un hotel de patru stele vacanţa de Paşte pentru o persoană costă 700 de lei şi include patru nopţi de cazare în cameră dublă cu demipensiune, dejun în ziua de Paşte, gustare tradiţională în noaptea de Înviere, dar şi acces gratuit la saună, jacuzzi, sală de fitness, internet şi parcare.

La Buşteni preţurile sunt mai mici decât la Sinaia. Astfel, la un hotel de trei stele din staţiune trei nopţi de cazare în cameră dublă cu mic dejun şi masa festivă cu bucate tradiţionale costă 315 lei de persoană, cu o sută de lei mai puţin decât la Sinaia. Tot la Buşteni, o ofertă similară, dar la un hotel de două stele, este de 270 de lei de persoană.

Cei care vor să petreacă sărbătorile de Paşte într-un mod inedit o pot face la un club de golf din Breaza, club care are trei vile în care turiştii pot fi cazaţi.

Clubul de golf de la Breaza oferă cazare la standard de vilă şi asigură masă cu produse tradiţionale. Pachetele turistice sunt concepute pentru două persoane, includ trei zile şi două nopţi de cazare, iar preţurile variază între 680 şi 790 de lei, în funcţie de vila în care turiştii sunt cazaţi. Printre facilităţile incluse în pachetele turistice se numără: mic dejun, masă festivă tradiţională care include pască, borş şi stufat de miel, voucher pentru masaj de relaxare, saună, baie cu plante aromatice şi hidromasaj, lecţie de iniţiere pentru cei care vor să înveţe golf, acces gratuit pentru copii pe terenul de minigolf.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Călin Georgescu le-a transmis un mesaj românilor care îi scriu în arest: Vă citesc, vă simt, vă înțeleg. Se aude cum bate inima voastră 
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT