Peste 16.000 de amenzi pentru evaziune fiscală în domeniul panificaţiei, aplicate într-o singură lună

Peste 16.000 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de aproape 9 milioane de lei au fost aplicate de Poliţia Română pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul panificaţiei, în cadrul unei ample acţiuni, care a demarat la data de 1 septembrie, de prevenire şi combatere a ilegalităţilor în domeniul producerii, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie, potrivit Agerpres.
Romania TV
05 oct. 2013, 08:05
Peste 16.000 de amenzi pentru evaziune fiscală în domeniul panificaţiei, aplicate într-o singură lună

Potrivit informaţiilor furnizate sâmbătă de IGPR, de la declanşarea acţiunii, poliţiştii au efectuat peste 38.000 de controale în urma cărora au constatat peste 700 infracţiuni, au aplicat peste 16.000 de sancţiuni contravenţionale şi au ridicat în vederea confiscării peste 740 de tone de produse fără documente legale.

Din dispoziţia şefului Poliţiei Române, chestor-şef Petre Tobă, la data de 1 septembrie au fost demarate, în toată ţara, controale pentru combaterea evaziunii în domeniul panificaţiei, fiind efectuate controale de la producători până la cei care vând produsul finit către populaţie, vizate fiind inclusiv zonele în care se exportă cereale.

La nivel naţional, la acţiunile desfăşurate în perioada menţionată au participat 26.913 de poliţişti, dintre care 3.831 de investigare a fraudelor, 14.973 de ordine publică, 4.412 de poliţişti rutieri, 1.249 de la transporturi şi 2.448 de poliţişti de la alte structuri de poliţie.

Poliţiştii au efectuat 38.372 de controale, dintre care 11.022 la societăţi comerciale, 6.733 la persoane fizice, fiind verificate şi 30.329 de mijloace de transport.

Au fost constatate 708 infracţiuni de comiterea cărora sunt suspectate 729 de persoane.

Au fost aplicate 16.325 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 8.939.268 de lei. De asemenea, au fost indisponibilizate sau confiscate bunuri în valoare de 2.992.408 lei şi 744.966 de kilograme de produse. Totodată, au fost luate măsuri de confiscare sau indisponibilizare faţă de 65 de mijloace de transport.

A mai fost anulată sau suspendată activitatea la 3 antrepozite fiscale şi a fost suspendată sau oprită activitatea la 13 unităţi de morărit şi panificaţie.

În aceste activităţi au fost angrenaţi şi specialişti din cadrul Gărzii Financiare, ANAF, Direcţiilor Judeţene pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Direcţiilor Judeţene de Sănătate Publică şi Autorităţii Naţionale Pentru Protecţia Consumatorului.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Casa de la Șușani a Adelei Popescu și a lui Radu Vâlcan pare desprinsă din povești! Nici nu zici că este în România | GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Ce se întâmplă cu suspendarea lui Pavlo Isenko după cartonașul roșu de la Atena! Situația portarului înainte de ML Vitebsk – Universitatea Craiova. Exclusiv
Capital.ro
Programul Rabla 2026. Anunț important APIA pentru cei care vor să-și schimbe mașina: Consumatorii trebuie să poată alege liber
Playtech.ro
Amendă de 200 de euro pentru o ținută banală de vacanță. Regula pe care turiștii trebuie să o știe în Italia
Adevarul
Ce au mâncat liderii NATO la dineul oficial de la Ankara. De la mantı și biban de mare la baclava regală cu înghețată de Maraș
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ursul care cutreieră pădurile din Snagov și Gruiu a pus autoritățile în alertă. Locuitorii au fost avertizați să evite zonele împădurite
iamsport.ro
S-a înțeles cu FCSB și Florin Prunea a rămas șocat: 'Cel mai bun transfer de până acum din SuperLiga'
MediaFlux
Instanța a suspendat deciziile din PNL. Toate hotărârile de la Congresul PNL au fost anulate
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?