Peste 2.000 de oameni au cerut ajutor la 112 din cauza temperaturilor ridicate. Canicula face victime în fiecare zi

În ultimele 36 de ore, pe fondul temperaturilor ridicate, s-au înregistrat 2.059 de solicitări la Serviciul de Ambulanță din Capitală.
Filip Stan
02 iul. 2016, 19:11
Peste 2.000 de oameni au cerut ajutor la 112 din cauza temperaturilor ridicate. Canicula face victime în fiecare zi

„De vineri dimineață și până în sâmbătă la ora 20.00 s-au înregistrat 2.059 de solicitări, dintre care 1.146 cazuri de urgență, 213 în loc public și 52 de lipotimii și sincope”, a declarat, sâmbătă seară, pentru AGERPRES, managerul Serviciului de Ambulanța București — Ilfov (SABIF), Alis Grasu.

Numărul solicitărilor înregistrate este cu 10% mai mare decât al celor raportate într-o zi cu un regim termic normal pentru această perioadă.

Citeşte şi: Au fost instalate 20 de corturi anti-caniculă în cele mai circulate zone din Capitală

În intervalul 1 iulie, 2 iulie, vremea a fost călduroasă, pe arii restrânse caniculară în vestul şi în sudul ţării, iar disconfortul termic s-a accentuat treptat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) a atins şi a depăşit pragul critic de 80 de unităţi, vineri, 1 iulie, local în sud, sud-est şi izolat în celelalte regiuni, iar sâmbătă, 2 iulie, în cea mai mare parte a teritoriului.

Îndeosebi în zonele de deal şi de munte, mai ales în cursul după-amiezelor şi al serilor, au fost averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină.

Începând de duminică, 3 iulie, gradul de instabilitate atmosferică se va accentua şi va cuprinde majoritatea regiunilor.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Româncă, strigăt de disperare, după ce soțul a plecat de acasă! Și-ar fi părăsit familia pentru un alt român, pe care îl consideră “Creatorul”
Fanatik.ro
El este expertul TV care nu mai vrea echipe din SuperLiga în Europa. A cerut UEFA să fim OUT. „Proști sunt dacă ne-or mai trimite”
Capital.ro
Plată impusă prin lege pentru românii care stau la bloc. Aceste sume devin obligații pentru proprietari
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie
MediaFlux
Horoscop 7 august. O zi cu răsturnări de situație pentru toate zodiile. Cine primește o veste care îi poate schimba viitorul
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România