Peste 2.500 de persoane au alergat pentru viaţă, la a 6-a ediţie a Marşului şi Crosului Casiopeea

Cea de-a 6-a ediție a Marșului și Crosului Casiopeea, un cros umanitar consacrat a cărui taxă de înscriere a fost donată integral în scopul achiziționării de proteze mamare destinate femeilor care au suferit o operație de mastectomie, a adunat la start, sâmbătă dimineață, în Parcul Izvor, peste 2.500 de persoane. 
Romania TV
29 sept. 2015, 07:18
Peste 2.500 de persoane au alergat pentru viaţă, la a 6-a ediţie a Marşului şi Crosului Casiopeea

Într-o atmosferă exuberantă și plină de optimism, competitorii la cele 5 curse, susținuți de către Ambasadorul Franței la București, François Saint-Paul, de actrița Monica Davidescu și de bucătarul Nicolai Tand, au luat startul pentru a susține speranţa femeilor la o viaţă normală şi dreptul la recâştigarea feminităţii. 

Cea de-a 6-a ediţie a Marşului şi Crosului Casiopeea a fost organizată de Asociaţia Casiopeea alături de Primăria Municipiului București și de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. Pentru sprijinul femeilor cu cancerul la sân, participanţii s-au putut înscrie la 5 tipuri de curse: copii 6–11 ani (fete și băieti), adolescenţi 12-16 ani (fete și băieţi), femei +16 ani, bărbaţi +16 ani, Marșul familiei (pentru toate vârstele). Câștigătorii curselor au primit premii constând în produse oferite de sponsorii evenimentului. De asemenea, fiecare participant adult a primit un voucher pentru ecografie generală, ecografie mamară și consultație medicină generală, oferit de Clinica Anima.

Roz este culoarea speranţei, vieţii şi a optimismului, dar este şi culoarea simbolică a Marşului şi Crosului Casiopeea. Organizatorii speră ca, în urma acestui eveniment, să strângă fonduri pentru achiziționarea a 400 de proteze mamare.  Sub sloganul „Învingătorii poartă roz”, Crosul Casiopeea aduce împreună luptătorii împotriva acestei boli cumplite, cancerul, cu supraviețuitorii ei și încurajează recuparea emoțională și reintegrarea socială a femeilor atinse de cancer. Valorile promovate de organizatori sunt cele ale afirmării umanității, inițiativei civice și spiritului competiției sportive: respect pentru viață, prietenie, consecvență, fair-play, determinare și curaj.

Din 2010 până acum, 18.500 de persoane au participat la cursele Casiopeea, fiind donate peste 1.400 de proteze mamare, la care se vor adăuga cele pentru care se vor strânge fonduri prin ediția de astăzi a Crosului. Cei 50.000 de kilometri parcurși împreună dovedesc solidaritatea românilor cu femeile aflate în suferință. Până acum, în cele 6 ediții, au susținut cauza personalități ca  Maia Morgenstern, Medeea Marinescu, Dorian Boguță Monica Davidescu, Ruxandra Dragomir, Laura Badea, Nicolai Tand, Florentina Opriș, Corina Ungureanu, Claudia Presecan, Luiza Bogdan, Corina Drăgotescu.

Crosul Casiopeea este o acțiune umanitară bianuală, cu ediții la Brașov și București, care vizează mobilizarea de donatori, prin achitarea taxei de înscriere de 40 RON/adult sau o donație de 1 până la 5 lei la copii, respectiv 20 lei la adolescenți, în scopul achiziționării de proteze mamare destinate femeilor care au suferit o operație de mastectomie.

De la an la an, rezultatele acestei iniţiative sunt tot mai vizibile și arată nevoia ca statul român să se implice mai mult prin oferirea posibilităţii de a face controale medicale gratuite, iar cauza femeilor atinse de cancerul la sân să devină o prioritate naţională. În jur de 5-6.000 de femei se îmbolnăvesc anual, în România, de cancer la sân, din care peste jumătate suferă mastectomie, o dramă care ar putea fi evitată dacă s-ar efectua controale regulate la sân dintr-o fază incipientă.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
UEFA l-a evidențiat pe Vladimir Screciu, dar Andrei Vochin l-a pus la zid! Ce i-a reproșat fotbalistului de la Craiova
Capital.ro
Indexarea pensiilor în 2027. Procentul de 7% nu este garantat. Florin Manole: Să vedem ce bani sunt
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT