Peste 400 de români adoptaţi au solicitat să-şi cunoască familia naturală

Peste 400 de români care au fost adoptaţi au solicitat, din 2008 până în prezent, informaţii despre familia naturală, a declarat vineri, preşedintele Oficiului Român pentru Adopţii (ORA), Bogdan Panait.
Romania TV
14 sept. 2012, 14:56
Peste 400 de români adoptaţi au solicitat să-şi cunoască familia naturală

Preşedintele ORA a precizat că aproximativ 100 de persoane care au fost date spre adopţie solicită anual informaţii despre familia naturală. „Majoritatea celor care ne-au cerut astfel de informaţii vin din străinătate”, a mai spus Panait.

Guvernul a aprobat în 2010 un act normativ care permite ORA să sprijine copiii şi tinerii adoptaţi în demersurile lor de a-şi cunoaşte familiile biologice, în acest scop putând colabora cu alte persoane juridice publice sau private.

Potrivit unei Ordonanţe de urgenţă, organizarea şi funcţionarea ORA, instituţia a căpătat noi atribuţii, printre care şi cea de a ajuta persoanele adoptate să îşi cunoască familiile biologice, dacă doresc acest lucru.

În nota de fundamentare care însoţea actul normartiv se menţiona că ORA a primit numeroase cereri de la persoanele adoptate care doreau să afle informaţii despre familiile şi rudele lor biologice şi să li se faciliteze contactul cu acestea.

„Deşi iniţial aceste solicitări au avut un caracter sporadic, în ultimii doi ani s-a înregistrat o creştere semnificativă a acestui fenomen, determinată atât de maturizarea şi evoluţia personală a celor adoptaţi, cât şi de atenţia deosebită acordată de instituţiile străine cu atribuţii în domeniul dreptului fiecărei persoane de cunoaştere şi stabilire a propriei identităţi. Majoritatea statelor europene au reglementat expres aceste aspecte, stabilindu-se atât modul în care se realizează acest drept, cât şi instituţiile responsabile”, precizau iniţiatorii actului normativ.

Includerea unei atribuţii exprese în sarcina ORA va contribui la evitarea unor demersuri iniţiate pe cont propriu de către cei implicaţi, ceea ce ar putea genera o imixtiune în viaţa intimă şi privată sau traume emoţionale, susţineau iniţiatorii proiectului.

Bogdan Panait arăta atunci că din anul 1991 există doar 10 -15 dosare de adopţie, care sunt incomplete.

Panait mai spune că în întreaga Europă sunt foarte multe cazuri de copii adoptaţi în urmă cu 20-30 de ani care vor să-şi identifice părinţii, iar unele ţări precum Irlanda sau Ungaria au legislaţie specifică privind accesul copiilor la propria identitate.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
S-a unit trioul pe care Gigi Becali îl visează la FCSB! Florinel Coman, Denis Drăguș și Florin Tănase au făcut spectacol în vacanță. Video
Capital.ro
Banca blochează accesul la banii din cont. Situația în care nu se poate retrage cash. Documentul care trebuie prezentat
Playtech.ro
Cât costă o zi la mare pe litoralul românesc în iunie 2026. Prețurile la șezlonguri, cafea și bere în Mamaia, Constanța și Eforie
Adevarul
România rămâne campioana inflației în UE, cu un nivel de aproape trei ori peste media europeană. „Economia refuză să acorde girul acestor venituri”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român din Italia și-a pierdut viața pe loc, după ce s-a izbit cu scuterul de un TIR. Cum s-a produs tragedia
iamsport.ro
Nicu Gheară, spaima fotbalului românesc? Momentul în care ”i-a înghețat” pe Gigi Becali și Dumitru Dragomir: ”Le era frică!”
MediaFlux
Pensie mai mică pentru mii de români. Ce se schimbă la recalculare
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?