România „specialilor”: Peste 420.000 de persoane beneficiază de pensii şi indemnizaţii speciale

Un număr de 421.878 persoane beneficiau, în luna mai, de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
Filip Stan
20 iun. 2023, 09:01
România

Cel mai mare număr de persoane se înregistra în cazul beneficiarilor de indemnizaţii conform D.L. nr. 118/1990 – privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv 167.729.

Indemnizaţia medie era de 1.377 lei.

Un număr de 20.784 de persoane beneficiau de o indemnizaţie medie de 851 lei, conform Legii nr. 49/1991 şi Legii nr. 44/1994 – privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, şi 67.262 de persoane erau beneficiare de indemnizaţii conform Legii nr. 189/2000 – privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-Lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, suma medie plătită fiind de 784 lei.

Citeşte şi: Ce salariu câștigă un fizician medical. Beneficiile extrasalariale și bonusurile specifice sunt variate

În ceea ce priveşte beneficiarii de indemnizaţii conform Legii nr. 309/2002 – privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, aceştia erau de 53.217, suma medie plătită fiind de 75 de lei.

Beneficiarii de indemnizaţii cf. Legii nr. 341/2004 – recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 erau în număr de 12.931, aceştia primind o sumă medie de 1.902 lei.

De asemenea, în mai mai erau înregistraţi 575 de beneficiari conform Legii 109/2005 – Artişti, indemnizaţia medie fiind de 345 lei, 13.794 beneficiari de indemnizaţii conform Legii 8/2006 – Uniuni de creaţii, cu o indemnizaţie medie de 1.680 lei, şi 85.586 beneficiari conform Legii 578/2004 – Soţ Supravieţuitor, cu o indemnizaţie medie de 112 lei.

Citeşte şi: Se întâmplă și în România! O dronă va ajuta turiștii rătăciți, până când ajung echipele de salvare, oferind alimente și asistență medicală

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Universitatea Craiova merge în Gruia cu cifre de campioană! Oltenii domină play-off-ul la cel mai important capitol
Capital.ro
Regulă RAR în România. Șoferii trebuie să obțină declarația de conformitate pentru geamuri. Se aplică amendă în lipsa autorizației
Playtech.ro
Care este diferența dintre „Tap Cold” și „Cold” la mașina de spălat. Ce setare îți spală mai bine hainele
Adevarul
Escrocherie „made in Romania” în California: Cum foloseau trei bărbați o sticlă de ulei pentru a convinge vânzătorii că au motoarele distruse
wowbiz.ro
Gestul care a dat-o de gol pe Andreea Ibacka! Se întâmplă după zvonurile legate de divorț
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiețel de trei ani și-a pierdut viața după ce a căzut într-o fântână, în județul Bacău. Salvatorii nu au mai putut face nimic
iamsport.ro
Banciu, verdict dur despre cel mai puternic om al lumii: ”Este un psihopat!”
MediaFlux
Banii de alocații și indemnizații intră pe carduri azi. Românii care vor primi sume mai mari
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi