Peste 500 de piteşteni, la coadă pentru a-şi preschimba permisele de conducere

Peste 500 de persoane s-au înghesuit, marţi, la Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei Argeş pentru a-şi preschimba permisele de conducere, la coadă aflându-se şi persoane care aveau permise eliberate în perioada 2010-2012.
Romania TV
08 ian. 2013, 10:42
Peste 500 de piteşteni, la coadă pentru a-şi preschimba permisele de conducere

Mulţi dintre oameni s-au aşezat la coadă de la ora 6.00, când temperatura era de minus 10 grade Celsius, iar după ore de aşteptare unii dintre ei au început să se certe cu celelalte persoane aflate la rând, jandarmii intervenind pentru ca situaţia să nu degenereze.

„Uitaţi-vă câţi nervi sunt şi ce harababură este aici ! Mie mi-a expirat de o săptămână carnetul de conducere, de aceea stau. Este a treia zi când vin, s-au făcut şi liste de aşteptare, dar ar fi trebuit să ne bage pe noi în faţă, pe cei cărora le-au expirat permisele şi apoi pe cei cărora le vor expira documentele peste doi, trei sau cinci ani!”, a declarat o femeie revoltată, care avea în mână o listă de aşteptare pe care erau scrise numele persoanelor de la coadă.

La rând s-au aşezat şi persoane care aveau permise eliberate în perioada 2010-2012, acestea spunând că i-a speriat prezentarea la medic, obligatorie din 19 ianuarie, şi costul acestei examinări.

La rândul lor, reprezentanţii Serviciului de Evidenţă Informatizată a Persoanei Argeş afirmă că aglomeraţia este cauzată de faptul că oamenii „nu au înţeles legea”.

„Au fost prelucrate 90 de permise într-o oră şi vom reuşi să luăm în evidenţă azi 700-800 de persoane, dar problema nu este aceasta. Noi ne-am mobilizat şi facem faţă situaţiei, dar problema este că am întâlnit patru solicitanţi cu permise eliberate în perioada 2010-2012, o prezenţă la coadă nejustificată a acestora, care este cauzată de neînţelegerea legii”, a declarat adjunctul şefului Serviciului de Evidenţă Informatizată a Persoanei Argeş, Marian Ivan.

Şoferii care îşi vor schimba permisele auto după 19 ianuarie, când intră în vigoare modificările la Codul Rutier, vor plăti aceeaşi taxă de 68 de lei, dar vor fi obligaţi să facă vizita medicală şi să obţină un certificat din care să rezulte că nu suferă de boli care îi împiedică să conducă.

Legea 203/2012 pentru modificarea şi completarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost publicată în 12 noiembrie 2012 în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare din 19 ianuarie 2013.

„Legea 203/2012, care aduce modificarea Codului rutier de la data de 19 ianuarie 2013, este consecinţa unei directive europene, 126/2006, iar noi am transpus în legislaţia românească prevederile acesteia”, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor (DRPCIV), comisarul şef Mihai Enache.

Purtătorul de cuvânt al DRPCIV a spus că taxa pe care o vor plăti şoferii la preschimbarea permiselor de conducere rămâne aceeaşi, adică 68 de lei, însă, va fi obligatorie vizita medicală.

„Această vizită medicală se impune numai după expirarea perioadei de valabilitate a permiselor şi nu este necesară pentru eliberea duplicatelor”, a mai spus Mihai Enache.

Oficialul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor a explicat că una dintre cele mai importante modificări aduse legii este legată de valabilitatea permiselor de conducere. Astfel, noile permise vor fi valabile zece ani în cazul şoferilor amatori, la fel ca şi până acum, şi cinci ani în cazul profesioniştilor, perioada în cazul acestora fiind redusă la jumătate.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Ce diferență de vârstă există între Elizabeth Omoregie și Gabriela Moreschi, jucătoarele de la CSM București care au o relație și nu se mai ascund
Capital.ro
Amendă de 5.000 de lei pentru românii care au fântână și fosă în curte. Regula obligatorie pe care mulți proprietari o ignoră
Playtech.ro
Ți se închid aplicațiile singure pe telefon? Ce trebuie să verifici ca să rezolvi rapid problema VIDEO
Adevarul
Val de reacții la mesajul angajatei care lucrează de pe plajă. „O zi normală și productivă de lucru, într-un decor neobișnuit”
wowbiz.ro
Ultimul interviu al lui Ioan Isaiu, înainte de moartea fulgerătoare: „Nu poți cronometra gândul și visul”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
Tudorel Stoica: ”Pensia mea? Mi-e rușine să spun”. Câți bani încasează lunar legenda Stelei
MediaFlux
Când e Înălțarea în 2026. Ziua coincide cu o altă sărbătoare mare din România
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi