Peste 51.000 de tone de deşeuri electrice şi electronice, colectate în opt ani de Ecotic

Ecotic, organizaţie colectivă nonprofit care gestionează deşeuri de echipamente electrice şi electronice (DEEE), a raportat, în cei opt ani de activitate, gestionarea a peste 51.000 de tone DEEE, dintre care numai 9.000 în 2013.
Cristina Dinu
23 apr. 2014, 07:56
Peste 51.000 de tone de deşeuri electrice şi electronice, colectate în opt ani de Ecotic

Potrivit datelor oficiale ale asociaţiei, anul trecut a fost pregătită pentru reutilizare (donate şi/sau vândute) o cantitate de 43,06 tone DEEE însemnând 7.705 bucăţi de Categoria 3 (monitoare, unităţi centrale, tastaturi, mouse, imprimante, foto-copiatoare, laptop, echipamente IT de mici dimensiuni). De asemenea, la finalul anului 2013, Ecotic dezvoltase o infrastructură de colectare cu peste 500 puncte de colectare, în colaborare cu autorităţile locale, firme de salubritate, magazine de retail şi operatori specializaţi, iar peste 9.000 tone DEEE au fost gestionate.

La nivel naţional, organizaţia a raportat o rată de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice de 36%, în timp ce aproximativ 100 de campanii de colectare şi conştientizare au fost dezvoltate la nivelul ţării de la înfiinţare până în prezent.

Pe de altă parte, rezultatele Ecotic Bat privind activitatea de gestionare a deşeurilor de baterii şi acumulatori portabili /DBA/ arată înfiinţarea a peste 1.400 puncte de colectare, un volum de 59 tone de DBA colectate, echivalentul unei rate de colectare de 25%.

Conform Sistemului Naţional de Reciclare a Bateriilor /SNRB/, rata de colectare a deşeurilor de baterii şi acumulatori /DBA/ în România se situa, la finele anului 2012, la 11%, procentaj care clasează ţara noastră pe ultimul loc în Uniunea Europeană /UE/ la acest capitol.

La nivel european, în topul managementului DBA, Belgia deţine supremaţia cu cele mai înalte standarde (2.273 de tone de baterii uzate colectate şi reciclate în 2012). Nivelul atins de Belgia este de 52,3% din cantitatea totală pusă pe piaţă, depăşind, astfel, ţinta europeană de colectare de 45%, stabilită prin Directiva 2006/66EC pentru 2016.

Conform SNRB, în unele ţări, peste 70% din bateriile uzate sunt colectate separat şi reciclate, în condiţiile în care dintr-o mie de baterii portabile se pot obţine 190 de kilograme de fier utilizat în industrie.
Directiva 2006/66/EU privind deşeurile de baterii şi acumulatori este preluată şi în legislaţia naţională prin HG 1132/2008 şi obliga, printre altele, toţi importatorii de componente să atingă pentru anul 2012 o ţintă de colectare a deşeurilor de baterii de 25% din cantitatea pusă pe piaţă. Ulterior, ţinta europeană a fost majorată la 45%, până în anul 2016.

Ecotic este o organizaţie colectivă nonprofit care gestionează DEEE în numele a peste 390 de producători şi importatori afiliaţi.

Asociaţia a introdus, în anul 2007, pentru prima dată pe piaţa din România, Timbrul Verde, un simbol care a devenit în timp, pentru consumatori, o garanţie a gestionării DEEE.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Tragedie! Un pilot de curse a murit împreună cu întreaga familie într-un accident aviatic
Capital.ro
Doliu în presa din România. O jurnalistă s-a aruncat de la etajul 7 și a murit. Ce mesaj a postat înainte: Dă-mi, Doamne…
Playtech.ro
Truc vechi pentru a încălzi caloriferele mai tare. Nu trebuie să umbli la termostat
Adevarul
Cine erau tinerii morți în accidentul din Bacău. Urmau să anunțe de Crăciun că vor avea un copil
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Vechime la pensie diferită! Românii care vor avea parte de alt calcul
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet