Peter Szijjarto îi cere Uniunii Europene să împiedice punerea în aplicare a Pactului global privind migraţia

Uniunea Europeană va face tot posibilul pentru ca Pactul global al ONU cu privire la migraţii să fie pus în aplicare, dar Ungaria intenţionează să împiedice acest lucru, a declarat vineri ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, într-un interviu acordat televiziunii publice, transmite MTI.
Alina Costache
18 ian. 2019, 14:31
Peter Szijjarto îi cere Uniunii Europene să împiedice punerea în aplicare a Pactului global privind migraţia

Pactul ONU a dat avânt migraţiei pe plan global, deoarece se concentrează pe gestionarea acestui fenomen şi nu pe oprirea lui, a subliniat Szijjarto.

El a menţionat că anul trecut în Spania numărul intrărilor ilegale s-a dublat, în Turcia au fost reţinuţi cu 50% mai mulţi migranţi clandestini decât în 2017, iar în Cipru numărul sosirilor de migranţi s-a dublat de asemenea. În plus, numărul celor care sosesc la graniţa terestră dintre Grecia şi Turcia creşte constant, a argumentat şeful diplomaţiei ungare la postul public M1, păotrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, oficialii de la Bruxelles au făcut din adoptarea Pactului ONU privind migraţiile o chestiune de prestigiu, cu toate că Ungaria a atras atenţia de la bun început că nu există o poziţie unică europeană, iar acum cei de la Bruxelles fac tot posibilul pentru a susţine implementarea acestui acord global. „Fireşte că noi vom împiedica acest lucru”, s-a angajat Szijjarto.

Ministrul ungar a mai explicat că 40 de membri ai ONU nu au votat pactul, aşa încât acesta nu poate servi în mod real drept punct de referinţă internaţional, iar dintre statele Uniunii Europene un număr de nouă, adică o treime din bloc, nu au votat documentul. „Deci nu se pune problema că ţările europene vor să implementeze pactul global privind migraţiile ca front unit”, a afirmat Szijjarto, informează Agerpres.

La 18 decembrie anul trecut, Adunarea Generală a ONU a ratificat cu o majoritate foarte puternică Pactul global cu privire la migraţii, destinat să consolideze cooperarea internaţională pentru ”o migraţie sigură, ordonată şi reglementată” şi care a fost adoptat la începutul lunii decembrie, la Marrakech (Maroc), de 165 de ţări membre ale Naţiunilor Unite. În timpul votului, 152 de ţări s-au pronunţat în favoarea Pactului, 12 s-au abţinut, iar cinci au votat împotrivă, între care SUA şi Ungaria.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Marius Mitran, euforic după Craiova – Egnatia 2-0: „Știința bate tot, Coelho știe mult!”
Capital.ro
Trebuie să declari la ANAF banii obținuți din vânzarea mașinii? Când nu plătești impozit și când riști sancțiuni
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT