Petrecere oprită de polițiști la Brașov. Peste 200 de tineri petreceau de Ziua Îndrăgostiților

Oamenii legii din Brașov au descins, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o petrecere unde se aflau 201 de persoane.
Alina Costache
14 feb. 2021, 16:32
Petrecere oprită de polițiști la Brașov. Peste 200 de tineri petreceau de Ziua Îndrăgostiților

Petrecere oprită de polițiști la Brașov. 53 de polițiști au descins la petrecerea care s-a desfășurat într-o locație pe raza municipiului Brașov. Tinerii petrecăreți nu respectau măsurile impuse de autorități în contextul pandemiei de coronavirus, conform bizbrasov.ro.

„La data de 14 februarie 2021, în intervalul orar 00.30 – 05.00, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost organizată și desfășurată o acțiune, cu efective mărite la care au participat 53 de polițiști, scopul vizat fiind verificarea respectării normelor legale impuse în perioada stării de alertă pe raza municipiului Brașov.

Citește și: Mesaj de Ziua Îndrăgostiţilor, de la Comitetul de Vaccinare: „Programează-ţi jumătatea la cele două întâlniri salvatoare”

Toate persoanele prezenta la eveniment au fost amendate de oamenii legii. De asemenea, polițiștii au confiscat suma de 7.800 de lei și au ridicat mai multe bunuri, în valoare de 10.000 de lei. Aceștia au tras un semnal de alarmă și susțin că organizarea de evenimente private de acest gen este stric interzisă pe durata pandemiei COVID.

​Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii brașoveni au identificat o locație pe raza municipiului Brașov în interiorul căreia au fost depistate 201 de persoane, ce participau la un eveniment privat, fără a fi respectate măsurile de protecție individuală și cele privind diminuarea impactului riscurilor, potrivit prevederilor Legii nr. 55/2020.

Polițiștii au procedat la legitimarea tuturor persoanelor, fiind identificat și organizatorul evenimentului privat, toate persoanele în cauză fiind sancționate contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.

​Ca urmare a intervenției polițiștilor, evenimentul privat a fost întrerupt, iar participanții au părăsit locația.

​Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că locația prezenta caracteristicile unui club, iar pentru a pătrunde în locație și a participa la eveniment, se solicita o taxă de intrare.

​În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că toate activitățile comerciale derulate se desfășurau în afara cadrului legal, sens în care a fost confiscată suma de 7.800 lei și s-a procedat la ridicarea mai multor bunuri, constând în băuturi alcoolice și nealcoolice, în valoarea de aproximativ 10.000 lei. Totodată, organizatorii au fost invitați la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, în vederea continuării verificărilor și stabilirii întregii situații de fapt.

​De asemenea, polițiștii rutieri au depistat în proximitatea locației doi conducători auto, unul dintre aceștia aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, fiind sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 Rep. privind circulația pe drumurile publice, fiind dispusă măsura complementară a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice. La testarea celui de-al doilea conducător auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv, acesta fiind condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanței psihoactive în organism. Totodată, în acest caz, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.​

​Reamintim faptul că organizarea evenimentelor private, precum și participarea la astfel de evenimente, este interzisă în contextul stării de alertă”, precizează polițiștii.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Marius Corbu, culisele convocării în premieră a celui mai în formă român din cupele europene. De ce l-a chemat Gică Hagi. Exclusiv
Capital.ro
O schimbare importantă pentru românii cu salariu și venituri suplimentare. Cine ar putea scăpa de plata CASS
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
26 de județe ar putea dispărea din România. Cum ar arăta noua hartă administrativă și ce s-ar întâmpla cu Bucureștiul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bebeluș de 11 luni a fost îngropat de viu într-o pădure, în Carolina de Sud. În ce condiții a fost găsit micuțul
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Doar 15 județe rămase în urma reformei administrative propuse de PSD. Cum ar arăta harta României
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România