Pianista Mihaela Ursuleasa, condusă pe ultimul drum VIDEO – GALERIE FOTO

Pianista Mihaela Ursuleasa a fost înmormântată, vineri, pe Aleea Artiştilor de la cimitirul Bellu din Bucureşti, cu onoruri militare şi în aplauzele a zeci de persoane prezente la ceremonie. Slujba de înmormântare a pianistei a avut loc la capela cimitirului Bellu, ceremonia religioasă fiind urmată de omagierea artistei de către apropiaţi.
Romania TV
10 aug. 2012, 06:45
Pianista Mihaela Ursuleasa, condusă pe ultimul drum VIDEO - GALERIE FOTO

Mihaela Ursuleasa a fost înmormântată într-un loc de veci care aparţine familiei pianistei şi în care sunt înmormântaţi şi bunicii artistei. Înmormântarea a avut loc în jurul orei 11.00, pianista fiind aplaudată de zeci de admiratori veniţi la ceremonie, pe fundalul salvelor de tun, trase de regimentul de gardă.

Alături de fetiţa pianistei, Stefanie, şi de mama acesteia, Agripina, la înmormântare au fost prezenţi şi soprana Felicia Filip şi dirijorul Horia Andreescu.

Mihaela Ursuleasa s-a născut în familia unor lăutari din Braşov, de etnie romă, şi a început să cânte la pian la vârsta de 5 ani. La şase ani dădea primele concerte, iar profesorii din oraşul natal i-au preţuit enorm maturitatea artistică. La 13 ani a avut şansa să fie remarcată de faimosul dirijor Claudio Abbado, care a insistat să i se dea o bursa de studii la Viena.

După ce a terminat conservatorul din Viena cu Magna Cum Laude, a început călătoria în jurul lumii, pe care i-a prezis-o tatăl ei: a cântat cu toate marile orchestre ale Europei şi a avut un succes uriaş în China şi Japonia. Când era la pian, trăia muzica şi ii făcea şi pe cei din jur să o asculte cu inima. Combinaţia unică dintre stilul viu de cântat şi talentul liric au făcut din Mihaela Ursuleasa una dintre cele mai remarcabile pianiste ale generaţiei sale.

Mihaela Ursuleasa a murit pe 2 august, în Viena, la doar 33 de ani. A lăsat în urmă o mamă distrusă şi o fetiţă de doar 7 ani. Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a semnat, miercuri, un decret privind conferirea, post-mortem, a Ordinului Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer pianistei Mihaela Ursuleasa.

Trupul pianistei a fost depus ieri la Ateneul Român, pentru cei care au dorit să-i aducă un ultim omagiu. Mihaela Ursuleasa îşi va dormi somnul de veci în Cimitirul Bellu din Capitală.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Mihai Rotaru, mulțumit după Universitatea Craiova – Getafe 1-1? Pavel Badea a dezvăluit ce a discutat cu patronul
Capital.ro
Indexarea pensiilor în 2027. Procentul de 7% nu este garantat. Florin Manole: Să vedem ce bani sunt
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT