Piaţa terenurilor din Bucureşti, volum record de tranzacţii în 2016

Piaţa terenurilor din Bucureşti a atins în 2016 un nou record în volum, fiind tranzacţionate loturi cu o suprafaţă cumulată de 110 hectare, în creştere cu 144% faţă de 2015 şi cu 3,5% mai mult faţă de cele 106 hectare tranzacţionate în 2007, precedentul an record pentru piaţă.
Iulian Tudor
10 mai 2017, 10:12
Piaţa terenurilor din Bucureşti, volum record de tranzacţii în 2016

Ca valoare, piaţa terenurilor s-a ridicat anul trecut la 127 de milioane de euro, în creştere cu 41% faţă de 2015.

Piaţa a fost impulsionată de sectorul rezidenţial, care a atras investitori în zona de nord a oraşului, dar şi de sectorul logistic, care continuă să se dezvolte în vest, la intrarea pe autostrada Bucureşti – Piteşti. De altfel, aproape 90% din suprafaţa terenurilor tranzacţionate anul trecut este destinată dezvoltării unor proiecte rezidenţiale (62,8%) sau logistice (26,4%), scrie mediafax.ro.

Citește și Romaero îşi înfiinţează o filială prin care să îşi valorifice terenurile evaluate la zeci de milioane de euro

Cea mai mare tranzacţie, atât ca volum, cât şi ca valoare, a fost reprezentată de achiziţia de către grupul Vastint a unui teren de 48 de hectare din zona Băneasa, pentru dezvoltarea unui proiect mixt, predominant rezidenţial. Tot un proiect mixt, cu o componentă rezidenţială semnificativă, dar şi cu spaţii de retail şi de birouri, va fi dezvoltat pe terenul fostei fabrici Automatica din zona Floreasca, achiziţionat anul trecut de grupurile One United şi Auchan.

De altfel, One United a fost anul trecut cel mai activ investitor local în piaţa terenurilor din Bucureşti, grupul realizând trei achiziţii în zona de centru-nord a oraşului pentru a-şi extinde portofoliul de proiecte rezidenţiale. Şi investitori precum Prime Kapital, Morad Group şi Shikun & Binui au cumpărat suprafeţe importante de teren în zona Pipera pentru dezvoltarea unor proiecte rezidenţiale.

Revenirea interesului pentru sectorul rezidenţial din nordul Capitalei vine după o perioadă destul de lungă cu activitate scăzută. Datele centralizate de Institutul Naţional de Statistică arată că anul trecut în Sectorul 1 al Capitalei au fost date în folosinţă doar 380 de locuinţe noi, dintr-un total de 3.838 de unităţi locative livrate la nivelul Bucureştiului.

Citește și ANRE investighează două tranzacţii suspecte de pe bursa de energie şi a cerut ajutorul Consiliului Concurenţei

Pe de altă parte, activitatea de tranzacţionare pe segmentul terenurilor destinate clădirilor de birouri a fost mai scăzută şi s-a concentrat pe loturi mai mici din zone centrale, precum Calea Victoriei, unde grupul belgian Atenor a cumpărat un lot de peste 5.000 de metri pătraţi în vederea dezvoltării proiectului Dacia I.

„Ne aşteptăm ca în acest an să vedem o activitate în creştere în rândul dezvoltatorilor de birouri, pe fondul unui stoc de proiecte noi destul de limitat pentru perioada 2019 – 2020, dar şi pe segmentul de retail Bucureştiul a demonstrat că poate absorbi noi spaţii moderne, fie că vorbim de box-uri individuale, parcuri de retail şi chiar proiecte de tip mall”, spune Alexandru Mitrache, Commercial Land Development la Cushman & Wakefield Echinox.

 

DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Spynews
Bogdan Căplescu, reacție după ce s-a afișat alături de Karmen, în ipostaze apropiate. Ce spune despre împăcarea cu fosta soție
Bzi.ro
Jurnalistă româncă, victima unui caz șocant de abuz! Totul a fost dat în vileag!
Fanatik.ro
Subiecte Română Bacalaureat 2025, ce le-a picat elevilor la real și uman la BAC 2025. Au avut de ales între Ion Creangă şi Ioan Slavici. Update
Capital.ro
Proprietarii de mașini trebuie să se prezinte în service și la RAR. Se omologhează obligatoriu la fiecare 10 ani
Playtech.ro
Temperatura optimă la care trebuie setat aerul condiționat vara potrivit medicului Vlad Ciurea. Ce greșeală trebuie evitată
DailyBusiness
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
Adevarul
Cum arată „mâinile Ozempic” observate la unele celebrități. Experții explică efectele nefaste ale produselor de slăbit
wowbiz.ro
„Scoală-te tată, că nu mai pot...” Strigăte de jale la căpătâiul fiului lui Ionel Ganea, înainte ca micuțul să fie dus la groapă! Fostul fotbalist urlă de durere și nu se dezlipește de lângă sicriu
Spynews
Ce spune Karmen Minune despre idila cu Bogdan de la Ploiești: „Fix atunci am divorțat”
Spynews
Bianca Rus iubește din nou. Cine e bărbatul care a cucerit-o iremediabil
Evz.ro
Lovitura primită de Ion Iliescu înainte de a ajunge la Terapie Intensivă
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga i-a lăsat mască pe tanzanieni. Apariție spectaculoasă la plajă
kanald.ro
Un bărbat, în vârstă de 50 de ani, a fost găsit carbonizat în propria mașină, pe DN1! Cum s-a produs accidentul
Cancan.ro
Informații de ULTIMĂ ORĂ despre Ion Iliescu! Ce problemă gravă de sănătate are
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Românii cu card vor plăti în plus. Taxa care se pregătește în România. Vor trece toți la banii cash
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu în sportul românesc. Fotbalistul de la Steaua s-a cuplat cu rebela tenisului românesc
stirilekanald.ro
Ion Iliescu, stabil după ce a intrat în stop cardiac. Fostul președinte a fost resuscitat
Horoscop Mihai Voropchievici. Vine o perioadă fantastică pentru 4 zodii
MediaFlux
Ajutor lunar pentru plata facturilor la energie. Ministrul Burduja a anunțat decizia
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Tentația banului ușor: inteligența artificială promite să te îmbogățească peste noapte