Piatra care UMBLĂ NOAPTEA şi pe lângă care oamenii trec scuipându-şi în sân

După ce și-a terminat Lucrarea, Dumnezeu a crezut că va avea liniște și pace, dar Cel-Nenumit a avut grijă să aducă Ispita în ecuație, și oamenii au fost alungați din Rai. Lui Dumnezeu trebuie să-i fi părut rău, că a tot îcercat să recupereze petru Rai Omul, dar Scaraoțchi mereu își vâră codița, îndepărtându-l de la dreapta credință. Semnele lupte dintre Dumnezeu și Diavol se văd pe pământ și în jurul lor plutesc legende înfricoșătoare. La trei dintre ele e vom referi în cele ce urmează.

1. Piatra Dracului din Ținutul Neamțului

E imposibil să o ratezi, dacă mergi spre Durău, căci stă chiar în mijlocul apelor, la confluența Bistricioarei cu Bistrița, în locul numit de localnici „Gura Largului”. O stâncă atât de înaltă, că nicio viitură nu a trecut peste creștetul ei, un monolit de care se izbesc valurile, fără nicio izbândă. I se spune „Piatra Dracului”, însă, parcă pentru a mai îmblânzi legenda ițită în jurul ei, omul i-a fixat o cruce deasupra. Chiar și așa, cei care îi știu povestea, nu trec pe acolo fără să-și „stuchească” în sân, privind pieziș, să nu fie cumva diavolul în preajmă. Și asta pentru că piatra cu pricina cică și-ar schimba locul în fiece noapte, mișcată de însuși șeful Tartarului.

Legenda spune că sufletul oamenilor așa se înrăise și credința lor așa de tare se știrbise, că Dracul s-a dus la Dumnezeu cu o cerere: „Nu-i vezi cât de netrebnici sunt, Doamne, ce trebuință mai ai de ei? Dă-mi-i mie!”, ar fi zis. Iar Dumnezeu s-a învoit, cu o singură condiție: să smulgă o piatră sacră de pe vârful Ceahlăului și, până la cântatul cocoșilor, să o pună la Talpa Iadului. Zis și făcut. Tartorul a smuls piatra și a plecat cu ea spre tărâmul lui.  

Citește mai departe pe ANTENA SATELOR.