Piedone, mesaj către contestatari: Într-o zi adevărul va ieşi la lumină

Cristian Popescu-Piedone le transmite celor care îi contestă candidatura la Primăria sectorului 4 că, într-o zi, adevărul va ieşi la lumină, iar atunci aceştia ar putea să regrete modul în care s-au raportat la el.
Filip Stan
16 apr. 2016, 07:31
Piedone, mesaj către contestatari: Într-o zi adevărul va ieşi la lumină

”În ceea ce-i priveşte pe cei care mă contestă, este dreptul lor. Le spun doar că, într-o zi, adevărul va ieşi la lumină şi sper că vor avea conştiinţa necesară să regrete modul în care s-au raportat la mine”, a scris Piedone pe Facebook.

El s-a arătat emoţionat de modul în care l-au primit oamenii, la ”o banală vizită în piaţă”.

”M-a emoţionat astăzi (n.r. — vineri), la o banală vizită în piaţă, să văd că oamenii sunt alături de mine, că tot ceea ce am făcut în sectorul 4 a contat într-adevăr pentru ei. Chiar dacă poate părea doar o vorbă mare, de campanie, sprijinul dvs mă onorează şi mă motivează să lupt mai departe. În ultimele luni, mulţi aşa-zişi prieteni au uitat că exist. Să fie sănătoşi! Mie îmi bucură inima mai tare când necunoscuţii îmi strâng mâna şi mă încurajează!”, a spus acesta.

Judecătoria sectorului 4 discută sâmbătă contestaţiile depuse de mai mulţi supravieţuitori de la Colectiv împotriva candidaturii lui Cristian Popescu-Piedone la funcţia de primar.

Citeşte şi: Supravieţuitorii tragediei din Colectiv contestă în instanţă candidatura lui Piedone

DailyBusiness
Laureatul Nobel Joseph Stiglitz spune că inteligența artificială nu doar că îți poate lua locul de muncă, dar va face clasa „tech bro” și mai bogată
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
Adi Mutu, reacție-șoc despre Mirel Rădoi la FCSB. „Nu e ceva serios. Cum să vii din milă? Ce, e caritate?”
Capital.ro
Ce i-a cerut Călin Georgescu lui Sebastian Ghiță: Sunt deja pe drumul luminii, eu sunt Președintele României!
Playtech.ro
Amenzile de circulație, plătite prin cod QR direct la polițistul rutier. Ce presupune exact proiectul anunţat de MAI
Adevarul
Exod inversat. Statistica surprinzătoare a românilor care revin definitiv în țară
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete la Sala Palatului! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
După Rapid, o altă echipă din SuperLiga l-a ofertat pe Cristi Chivu pentru postul de antrenor
MediaFlux
Azi apare o nouă monedă în România. Anunțul BNR
stirilekanald.ro
Se taie pensiile! Bolojan a făcut anunțul
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj