Pieptea: CGMB se va întruni cel mai probabil marţi pentru a desemna un primar interimar

Consiliul General al Municipiului București (CGMB) se va întruni, cel mai probabil, marți pentru a desemna un viceprimar care să preia atribuțiile primarului general, în condițiile în care Tribunalul București a comunicat prefectului hotărârea privind arestarea preventivă a lui Sorin Oprescu, a declarat pentru AGERPRES viceprimarul Cornel Pieptea.
Romania TV
15 sept. 2015, 09:05
Pieptea: CGMB se va întruni cel mai probabil marţi pentru a desemna un primar interimar

„În cursul zilei de astăzi prefectul va comunica Primăriei Municipiului București ordinul de constatare a suspendării lui Sorin Oprescu din funcția de primar general și, cel mai probabil, tot în cursul zilei de astăzi Consiliul General se va întruni pentru a desemna un viceprimar care să preia atribuțiile primarului general. (…) Astăzi Tribunalul a comunicat prefectului hotărârea privind arestarea preventivă a lui Sorin Oprescu, care a fost menținută prin decizia de ieri a Curții de Apel la contestația inițiată de Sorin Oprescu”, a spus Pieptea.

El a reiterat că este dispus să elibereze funcția de viceprimar, dând asigurări că nu va candida pentru a prelua atribuțiile lui Oprescu.

”Eu îmi mențin opțiunea de a nu candida pentru această funcție (pentru a prelua atribuțiile edilului general n.r.). La acest moment, odată ce decizia de arest preventiv a devenit definitivă, voi discuta cu colegii mei și, în măsura în care vor exista colegi (din PNL — n.r.), colegii mei consilieri care doresc să preia această funcție și să se înscrie în această competiție sunt dispus să eliberez funcția. Viceprimarii nu pot fi schimbați decât cu două treimi, așadar este foarte greu să schimbi un viceprimar în momentul de față”, a explicat viceprimarul, potrivit Agerpres.

El a menționat că PNL nu are o poziție definitivă referitor la acest subiect. „Nu avem o poziție definitivă la acest moment. Astăzi are loc Biroul Permanent și se va lua o decizie. Ședința nu putea avea loc înainte întrucât decizia de arest preventiv nu era definitivă. Cred că ședința are loc în jurul orei 12,00. Va fi o ședință la care va participa și conducerea centrală”, a precizat Cornel Pieptea.

Viceprimarul Capitalei este de părere că Oprescu ar trebui să își dea demisia.

„Prin acțiunile care au avut loc în instanță în această perioadă împotriva lui Sorin Oprescu imaginea Primăriei Municipiului București este grav afectată atât în plan intern, cât și internațional. Sorin Oprescu nu mai are legitimitatea pentru a ocupa funcția de primar general și cea mai potrivită soluție în acest moment o reprezintă demisia”, consideră Pieptea.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
La 19 ani de la unul dintre cele mai grave momente din fotbalul românesc, Gabi Torje a făcut anunțul
Capital.ro
Ciprian Ciucu face anunțul serii: Da, se poate acest lucru! Liberalii ar putea susține un vot
Playtech.ro
Aplicația de lanternă descărcată de milioane acum 10 ani ascundea ceva grav: cazul care a atras atenția autorităților
Adevarul
Ce putere nu ar trebui să aibă niciodată președintele SUA. Avertismentul lui Barack Obama: „Aceasta este linia roșie”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
”Nu știi nimic, ești pe altă planetă!”. Anghel Iordănescu, acuzat că nu l-a oprit pe Miodrag Belodedici să fugă din țară: ”A fost groaznic!”
MediaFlux
Horoscop financiar pentru săptămâna 11-17 mai 2026. Cele patru zodii care vor câștiga o sumă mare de bani
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi