Pivniceru a prezentat, la o întâlnire cu Reding, dificultăţile legate de implementarea noilor Coduri

Mona Pivncieru a prezentat, miercuri, o întâlnire de lucru cu Viviane Reding, vicepreşedintele Comisiei Europene şi Comisar European pentru Justiţie, dificultăţile legate de punerea în aplicare a noilor Coduri şi soluţiile avute în vedere pentru înlăturarea acestora.
Romania TV
17 oct. 2012, 17:04
Pivniceru a prezentat, la o întâlnire cu Reding, dificultăţile legate de implementarea noilor Coduri

Cu acelaşi prilej, a fost luată în discuţie şi eventualitatea unor modificări ale Codului de procedură civilă, până la intrarea în vigoare a acestuia, referitoare la hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, se precizează într-un comunicat remis Mediafax de Ministerul Justiţiei.

Totodată, Pivniceru a subliniat că, în contextul crizei economice actuale, este posibil să apară dificultăţi în alocarea fondurilor necesare Justiţiei, potrivit sursei citate.

La rândul său, Reding a apreciat eforturile depuse de ministrul român al Justiţiei în rezolvarea problemelor cu care se confruntă pe plan naţional. În acelaşi timp, comisarul european pentru Justiţie a prezentat priorităţile aflate pe agenda Comisiei în perspectiva Consiliului JAI ale cărui lucrări vor avea loc săptămâna viitoare, se mai arată în comunicat.

Intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, anunţată pentru 1 septembrie 2012, a fost amânată pentru 1 februarie 2013.

Noul Cod penal şi de procedură penală ar trebui să intre în vigoare în cursul anului 2013.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Cine i-ar putea lua locul lui Mihai Stoica la FCSB! Gigi Becali și-a adus deja un om în organigramă
Capital.ro
Puțini români știu ce rol are acest buton din tabloul electric. Verificarea lui poate preveni o tragedie
Playtech.ro
Sensul giratoriu, explicat pe înțelesul tuturor. Când ai prioritate și când trebuie să cedezi trecerea. Video
Adevarul
Mârâieli în PSD. Unii baroni, revoltați că partidul pierde cei mai mulți primari la comasare. Plus mândria locală SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a aflat motivul pentru care femeia din Galați și-a pierdut viața la doar 10 minute după ce a plecat din spital: „Mama ta este sănătoasă tun”
iamsport.ro
Șocant! Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: 'Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă'
MediaFlux
Lista orașelor din România care vor dispărea
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România