Pivniceru, către Băsescu: „Să te temi de greci chiar şi atunci când îţi aduc daruri”

Preşedintele Traian Băsescu şi ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, au avut, vineri, un scurt schimb de replici la finalul participării şefului statului la şedinţa CSM.
Romania TV
04 ian. 2013, 11:31
Pivniceru, către Băsescu:

Traian Băsescu: „Doamna ministru, sărut mâna”.

Mona Pivniceru: „Să te temi de greci chiar şi atunci când îţi aduc daruri”.

Traian Băsescu râzând: „Dar eu n-am adus daruri, doamnă!”

Livia Stanciu, preşedintele ICCJ: „Acum depinde cine dintre cei doi sunt greci”.

Traian Băsescu: „Doamna ştie pentru că de fapt multe dintre lucrurile pe care le-am spus aici sunt contradicţii între mine şi doamna ministru”.

Livia Stanciu: „Contradicţiile sunt constructive. Trebuie să mai şi zâmbim”.

Traian Băsescu le-a cerut, vineri, membrilor CSM un punct de vedere cu privire la procedura de numire în funcţie a Procurorului General şi a şefului DNA. Citând articolul 134 din Constituţie, şeful statului a susţinut că în fapt propunerile ar fi trebuit să vină din partea Consiliului. „Daţi-mi o părere! Cum citesc eu 134? Vreau să vă faceţi timp să analizaţi pentru că mi-ar prinde bine un punct de vedere neoficial”, le-a spus Băsescu membrilor Consiliului.

În cadrul aceleiaşi şedinţe, şeful statului a criticat magistraţii „care apleacă urechea la influenţa politică”. Traian Băsescu a precizat că judecătorii şi procurorii care ascultă comenzile politice o fac fie din cauză că sunt corupţie, fie din motive structurale. Conform şefului statului, magistraţii care nu sunt independenţi poartă întreaga responsabilitate.

Judecătorul Mircea Aron şi procurorul Oana Schmidt Hăineală, în prezent vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, candidează la funcţia de preşedinte al CSM. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) îşi aleg, vineri, noua conducere, întrucât mandatul preşedintelui Alina Ghica şi cel al vicepreşedintelui Oana Schmidt Hăineală expiră.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Ruptură între MM Stoica și Gigi Mustață: „Acolo s-a pus capacul!” Ce spune despre Bogdan Apostu la FCSB
Capital.ro
Gravidele pot beneficia de program redus la locul de muncă. Ce se întâmplă cu salariul și ce obligații are angajatorul
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă radarul te prinde cu 60 km/h unde limita este 50. Regula pe care mulți șoferi o înțeleg greșit
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câți bani încasează Mihai Trăistariu pentru un concert de Revelion. Artistul a dezvăluit suma: Acesta e tariful meu, dar o să cânt mai multe programe...
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România