DNA: Lucrări contractate de primăria Miercurea Ciuc, care nu erau necesare, plătite de 100 de ori mai mult

Domokos Szoke, viceprimar al municipiului Miercurea Ciuc, a aprobat plata unei sume supraevaluate de 100 de ori pentru îndepărtarea gunoaielor de pe un teren pe care nu se aflau deșeuri, potrivit referatului prin care procurorii DNA au solicitat arestarea preventivă a viceprimarului și a primarului Robert-Kalman Raduly.
Romania TV
30 apr. 2015, 18:41
DNA: Lucrări contractate de primăria Miercurea Ciuc, care nu erau necesare, plătite de 100 de ori mai mult

Situația reiese dintr-un dialog pe care viceprimarul l-a purtat pe 16 iunie 2014, după ce inspectorii Camerei de Conturi Harghita au depistat neregulile, cu Laszlo Szakacs, dirigintele de șantier pentru lucrările de amenajare a parcului unde s-a plătit și igienizarea terenului, scrie Agerpres.

Citeşte şi: Primarul Raduly Kalman şi viceprimarul din Miercurea Ciuc, Szoke Domokos, au fost arestaţi la domiciliu

„Mai reiese din acest dialog nu doar că s-au solicitat și plătit bani pentru o suprafață de teren de 100 de ori mai mare decât cea reală, ci și faptul că anterior lucrării pe acel teren se afla iarbă, iar firma nu avea ce deșeuri să degajeze, astfel că banii s-au plătit practic fără rost pentru aceste servicii. Szoke Domokos a precizat că trebuie demarat procesul de recuperare a banilor”, se arată în referat.

Procurorii menționează că procedurile de recuperare a banilor fuseseră solicitate anterior de Curtea de Conturi, însă nici viceprimarul și nici alt angajat al primăriei nu au avut vreo inițiativă în privința constatării ilegalităților ori pentru recuperarea banilor plătiți nejustificat.

Din același dialog din 16 iunie 2014, interceptat ambiental de anchetatori, reiese și faptul că viceprimarul Szoke se temea să nu stârnească suspiciuni dacă ar lua apărarea firmei Garden Center Group, beneficiara plăților:

„Szoke Domokos: Și problemele acolo ar putea să înceapă când ei ar crede, eventual, că noi ne-am înțeles cu o firmă.

Szakacs Laszlo: Aaaa…

Szoke Domokos: Și de aceea am dat drumul la asta ca să primim și noi de aici 30 de mii lei, nu? Sau ce știu eu, cât la sută obișnuiesc să se dea, 10% sau 20% sau 30, înțelegi, și dacă noi îi apărăm mult pe ei putem chiar deveni suspecți.

Szakacs Laszlo: Aaaa…

Szoke Domokos: Că noi de aceea îi apărăm, ca ei să nu divulge după aceea că ce știu eu, și noi am primit atât. Deci asta…

Szakacs Laszlo: Îhî…

Szoke Domokos: Ăă, nu vreau să-i apăr prea tare, pentru că pe de o parte nici nu am ce, iar pe de altă parte voi deveni prea dubios dacă încep să-i apăr, așa că și eu spun că suntem oameni, că s-a făcut o greșeală”.

Potrivit procurorilor DNA, viceprimarul Szoke a aprobat plata către firma Garden Center Group pentru lucrări pe o suprafață de 100 de ori mai mare decât cea reală.

„După executarea lucrărilor, Szoke Domokos a semnat și avizat documentații justificative prin care au fost acceptate plățile pentru lucrări aferente unei suprafețe de teren de 100 de ori mai mare decât cea reală. Respectivele centralizatoare conțineau și articolul de deviz (…) pentru o suprafață de 184.500 metri pătrați, în loc de 1.845 metri pătrați, rezultând plăți nejustificate de minim 188.011 lei, pentru terenul lipsă de 182.655 metri pătrați”, se precizează în referat.

Neregulile în acest caz au început, susțin anchetatorii, încă de la momentul licitației pentru proiectul de amenajare a parcului Ret, când câștigătoare a fost desemnată, în baza unei oferte neconforme, societatea bucureșteană Garden Center Group, deținută de omul de afaceri Ion Olteanu.

Citeşte şi: De ce a fost REŢINUT primarul de la Miercurea Ciuc. Acuzaţiile DNA

„Szoke Domokos, în calitate de președinte al Comisiei de evaluare a ofertelor depuse pentru procedura de achiziție publică aferentă anunțului de participare publicat în SEAP (…) din 26.08.2011, inițiată de autoritatea contractantă municipiul Miercurea Ciuc, a acceptat și declarat câștigătoare o ofertă neconformă depusă de către SC Garden Center Group SRL din București, avându-l ca asociat și administrator unic pe Olteanu Ion, iar ulterior a semnat acte administrative pe baza cărora au fost aprobate decontări ilegale în favoarea firmei, în temeiul unei documentații neconforme realității care atesta lucrări pentru suprafață de teren mai mare decât cea reală”, se menționează în referatul DNA.

Tribunalul București a decis joi cercetarea în stare de arest la domiciliu, pentru 30 de zile, în cazul primarului din Miercurea Ciuc, Robert-Kalman Raduly, și viceprimarului Domokos Szoke.

Instanța a respins propunerea procurorilor DNA de arestare preventivă a celor doi, însă a decis ca Robert-Kalman Raduly și Domokos Szoke să fie plasați în arest la domiciliu.

Potrivit comunicatului DNA, primarul Robert Raduly a fost reținut pentru abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (2 infracțiuni), instigare la abuz în serviciu și conflict de interese, iar viceprimarul Domokos Szoke, pentru abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (4 infracțiuni) și instigare la fals material în înscrisuri oficiale.

DailyBusiness
Ce mai poți să cumperi de 100 de lei în România anului 2025. Prețurile au crescut considerabil în ultimii ani
Spynews
Explozia din Dej ar fi fost provocată de victimă! Bărbatul care a murit ar fi suferit din cauza divorțului de fosta soție
Fanatik.ro
Situație critică la PNL: partidul premierului Bolojan, acuzat că nu și-a plătit chiria. Riscă evacuarea dintr-o clădire istorică
Capital.ro
Planul lui Călin Georgescu pentru părăsirea României. Cum ar fi plănuit să plece în Viena: L-a angajat în mod fictiv
Playtech.ro
După câți ani trebuie schimbată centrala termică. Semnele care arată că e timpul pentru una nouă
Adevarul
Bărbat din Bihor condamnat la 12 ani de închisoare pentru că și-a lovit vecinul cu mașina, în timp ce acesta ținea în spate copilul de 2 ani
wowbiz.ro
„25 de morți” pe Aeroportul Cluj. Este știrea momentului
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Incendiu la un azil de bătrâni! Cel puțin 11 persoane au MURIT
iamsport.ro
Mesajul transmis de Ionel Ganea, eroul de la Euro 2000, după dispariția lui Emeric Ienei
MediaFlux
3 zodii care vor simți intens energia Trigonului de Apă, la o săptămână de la fenomenul astrologic. Ce se va întâmpla cu ele
stirilekanald.ro
Cine e de fapt Mihaela, tânăra care l-a umilit și scuipat pe livratorul sri lankez! E fiica unui afacerist
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai