Placido Domingo va fi operat şi va rata reprezentaţii la Metropolitan Opera din New Yok

Tenorul spaniol Placido Domingo va suferi o extirpare a vezicii biliare la începutul săptămânii viitoare și va lipsi la patru reprezentații programate luna aceasta ale operei Tosca pe care trebuia să o dirijeze la Metropolitan Opera din New York.
Romania TV
15 oct. 2015, 06:27
Placido Domingo va fi operat şi va rata reprezentaţii la Metropolitan Opera din New Yok

Placido Domingo are probleme de sănătate şi a fost internat în spital cu o infecţie la vezica biliară, dar va reveni pe scenă în câteva săptămâni. Tenorul în vârstă de 74 de ani ar trebui să fie în măsură să asigure reprezentațiile operei Puccini în zilele de 2, 6, 14, 18 și 21 noiembrie.

El va fi înlocuit de dirijorul italian Marco Armiliato în cadrul spectacolului de vineri, 16 octombrie, și apoi de Paolo Carignani, de asemenea italian, în zilele de 21, 24 și 29 octombrie, a informat Metropolitan Opera într-un comunicat.

În aprilie, Placido Domingo își va relua rolul principal Somon Boccanegra din opera lui Verdi, tot la Metropolitan Opera din New York.