Plen reunit la Parlament pentru modificarea Regulamentului şedinţelor comune ale Camerelor

Parlamentul s-a reunit, miercuri, pentru a discuta proiectul de hotărâre privind modificarea Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. La şedinţă sunt prezenţi 369 de parlamentari.
Romania TV
26 iun. 2013, 10:37
Plen reunit la Parlament pentru modificarea Regulamentului şedinţelor comune ale Camerelor

Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a precizat că, din cauza faptului că nu a fost publicată în Monitorul Oficial, motivaţia la decizia de neconstituţionalitate a Statutului deputaţilor şi senatorilor, plenul nu poate lua în discuţie decât modficarea Regulamentului şedinţelor comune.

Birourile permanente reunite ale celor două Camere au fost sesizate marţi cu Raportul Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune, referitor la proiectul de hotărâre a Parlamentului cu privire la modificarea Regulamentului şedinţelor comune.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că va solicita în USL ca în această săptămână, ultima din actuala sesiune, Parlamentul să adopte, în plenul reunit, modificările aduse Regulamentului şedinţelor comune.

Zgonea a spus că aceste amendamente vor trebui cuprinse în Raportul comisiei de resort, care va fi supus, potrivit intenţiei sale, votului plenului comun al Parlamentului.

Potrivit lui Zgonea, modificările aduse pun de acord Regulamentul şedinţelor comune cu prevederile noului Statut al parlamentarilor, lucru care se poate face şi în absenţa motivării Curţii Constituţionale, care a declarat neconstituţionale unele din articolele Statutului.

Zgonea a spus că este necesar să se adopte modificările aduse Regulamentului şedinţelor comune, pentru ca ulterior să se treacă la elaborarea Codului de conduită al parlamentarilor, pentru care va solicita asistenţă de la instituţiile europene, precum Comisia Europeană, Parlamentul European sau Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Semn rău pentru FCSB! Coincidență incredibilă cu sezonul în care a ratat play-off-ul. Cifre aproape identice
Capital.ro
Ai lucrat cu jumătate de normă? Când un an de muncă part-time înseamnă un an la pensie și când se calculează diferit
Playtech.ro
Un indicator de viteză este acoperit de crengi sau întors. Poți contesta amenda primită de la radar?
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT