PNL a contestat la CCR Hotărârea Senatului în cazul Şova. VEZI DOCUMENTUL

PNL a depus, joi, la Curtea Constituţională, o sesizare privind neconstituţionalitatea Hotărârii Senatului în cazul încuviinţării arestării lui Dan Şova, arătând că "Senatul trebuia să-şi asume decizia prin care încuviinţează ori nu reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului în cauză".
Ionela Marcu
23 apr. 2015, 11:57
PNL a contestat la CCR Hotărârea Senatului în cazul Şova. VEZI DOCUMENTUL

Liberalii au depus contestaţia la CCR după ce, miercuri seara, Hotărârea Senatului în cazul Şova a fost publicată în Monitorul Oficial.

Liberalii precizează în document că Hotărârea Senatului este neconstituţională şi solicită Curţii admiterea sesizării de neconstituţionalitate a Hotărârii publicată în Monitorul Oficial.

„Considerăm că redactarea hotărârii s-a făcut cu încălcarea considerentelor Curţii Constituţionale, atestarea rezultatului votului dat cu privire la cererea de încuviinţare a arestării senatorului Dan-Coman Şova, aşa cum este cuprins în dispozitivul deciziei acesteia, neputând fi făcută printr-o „hotărâre de constatare” care lasă loc la interpretări. Senatul trebuia să-şi asume decizia prin care încuviinţează ori nu reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului în cauză”, se menţionează în sesizarea PNL.

Senatorul PNL Tudor Barbu a explicat că hotărârea Senatului sfidează legile şi Constituţia-

„Este caz unic în istoria post-decembristă să ieşi în faţa presei, tu, Călin Popescu Tăriceanu, tu, Victor Ponta, oricine din arcul guvernamental, să spui că te-ai bazat pe un articol dintr-un Regulament evident neconstituţional, prin faptul că a fost modificat de Senatul României, ca fiind neconstituţional, să invoci o lege, legea care se referă la Statutul senatorilor şi deputaţilor, evident neconstituţională, prin faptul că s-a modificat prin vot, în unanimitate..toată lumea ştia că aceste regulamente sunt neconstituţionale„, a spus Barbu.

Senatorul PNL a precizat că cei de la Putere au folosit un „subterfugiu” pentru a dat o hotărâre care cuprinde în text formularea „noi constatăm”.

Senatul nu constată niciodată, Senatul României hotărăşte. Noi avem o hotărâre care spune că noi, senatorii României, constatăm că s-au întrunit sau nu nişte criterii„, a explicat Barbu. Liberalul a asăugat că o astfel de formulare reprezintă nu doar un motiv de contestare la Curtea Constituţională dar şi „un motiv de îngrijorare în ceea ce priveşte respectul lui Tăriceanu şi celor din PSD faţă de Constituţie şi faţă de cetăţeni”.

Citeşte şi: Hotărârea privind votul Senatului în cazul Şova, publicată în Monitorul Oficial

Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, a declarat joi că votul în cazul Dan Şova ar putea fi reluat dacă hotărârea publicată de Senat privind votul dat în 25 martie este declarată neconstituţională.

„Procedura ar trebui reluată, dacă hotărârea este neconstituţională”, a spus Augustin Zegrean, întrebat de jurnalişti ce s-ar întâmpla dacă se dovedeşte neconstituţionalitatea hotărârii. 

Hotărârea Senatului privind cazul Dan Șova a fost publicată, miercuri, în Monitorul Oficial, după aproape o lună de la votul din plenul Camerei Superioare asupra cererii de încuviințare a reținerii și arestării preventive a senatorului PSD.

Citeşte şi: PNL va ATACA la CCR hotărârea Senatului în cazul Dan Şova

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a subliniat că nu este vorba despre o hotărâre nouă, ci, conform deciziei CCR, de formalizarea hotărârii care s-a luat în data de 25 martie, respectiv de respingere a solicitării DNA. ”Conform deciziei CCR, Senatul s-a conformat prin redactarea hotărârii luată în 25 martie”, a explicat Tăriceanu. Acesta a mai spus că documentul are data de adoptare 25 martie și data de publicare 22 aprilie și a adăugat că acest document va avea semnătura sa.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Fanii români iau cu asalt Piaţa Taksim înainte de baraj! Facțiunea „Uniți sub tricolor” a încins atmosfera încă de pe drumul către Turcia. Update
Capital.ro
Călin Georgescu anunță marea schimbare în România: Am câștigat. Lucrurile nu vor rămâne așa!
Playtech.ro
Cresc taxele pentru înmormântări în unul dintre oraşele din România. Cât vor costa serviciile
Adevarul
Aurul ascuns în Carpați: peste 2.000 de tone scoase în ultimele două milenii. Unde s-au aflat cele mai mari zăcăminte
wowbiz.ro
Codruța Filip, „săgeată” pentru Valentin Sanfira? Mesajul cu subînțeles postat de artistă după ce a confirmat divorțul: „Nimeni nu joacă mai bine rolul de victimă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
iamsport.ro
Familia unei legende dinamoviste ar putea deveni acționar la gruparea din SuperLiga: ”Poate fiul meu o să investească”
MediaFlux
O dronă a explodat în Tulcea! Primele imagini video
stirilekanald.ro
VIDEO România - Turcia, meciul calificării la Cupa Mondială 2026, azi la ora 19.00. Schimbare de ultim moment, anunțată de Mircea Lucescu
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj