PNL a răbufnit după ce Camera Deputaţilor a anulat închiderea pieţelor: „PSD pune beţe în roate oricăror măsuri de protecţie”

Liberalii au luat foc când au aflat că amendamentul depus de Marcel Ciolacu privind redeschiderea piețelor în spațiile deschise a fost aprobat de Camera Deputaților. Cei din PNL au explicat că nu se închid piețele, așa cum spun social-democrații, ci doar se mută anumite tarabe din spațiile închise în cele deschise.
Romania TV
10 nov. 2020, 13:48
PNL a răbufnit după ce Camera Deputaţilor a anulat închiderea pieţelor:

„Astăzi (marţi – n.r.), prin amendamentul votat în Parlament privind redeschiderea pieţelor din spaţii închise, PSD a demonstrat încă o dată că populismul este mai important decât sfaturile specialiştilor şi sănătatea oamenilor. PSD pune, din nou, beţe în roate oricăror măsuri de protecţie propuse de specialiştii epidemiologi. Camera Deputaţilor a aprobat un amendament depus de preşedintele PSD Marcel Ciolacu privind redeschiderea pieţelor din spaţiile închise. Medicii şi epidemiologii au cerut autorităţilor să intervină în acele locuri în care nu se respectă regulile sanitare, adică acolo unde există un risc de infectare foarte mare. Astfel de locuri sunt pieţele din întreaga ţară. Din păcate, majoritatea vânzătorilor şi mare parte dintre cumpărători nu poartă mască, în ideea că se află în aer liber, deşi pieţele sunt în interior”, au transmis cei din PNL.

Liberalii au mai spus că aceleaşi măsuri cu pieţe mutate în aer liber s-au luat şi în ţările din vestul Europei.

„Ne cerem scuze pentru cei care consideră că această măsură îi dezavantajează, însă toată lumea trebuie să înţeleagă că aceste măsuri vin pentru a ne proteja pe noi şi familiile noastre. Măsura este în vigoare doar pentru 30 de zile, după această perioadă vom evalua situaţia. Românii trebuie să ştie că nu se închid pieţele aşa cum ţipă propagandiştii PSD, ci doar se mută anumite tarabe din spaţiile închise în spaţiile deschise. Măsura nu este una singulară, vedem aceleaşi măsuri şi în ţările din Vestul Europei, acolo unde există pieţele volante, în aer liber. PSD are un lung istoric de măsuri de obstrucţionare a măsurilor luate de Guvern pentru combaterea pandemiei. PSD a blocat, săptămâni în şir, în Parlament, legea carantinei, social-democraţii ignorând creşterea cazurilor de îmbolnăviri, din cauza lipsei unui cadru legislativ. În absenţa unei legi, 5.000 de persoane diagnosticate cu COVID fie nu s-au internat, fie au ieşit la cerere înainte de a fi vindecate. Aceştia au luat contact cu alte persoane, contribuind la răspândirea epidemiei.

Liderul PSD Marcel Ciolacu a apărut, de mai multe ori, fără mască, chiar în Camera Deputaţilor, instituţie a cărui preşedinte este! În plină pandemie, Marcel Ciolacu şi alte 11 persoane au fost surprinse la masă într-un restaurant, fără măşti de protecţie. De fiecare dată, liderii PSD au avut o singură preocupare: să puncteze electoral. În martie, când în Bucureşti erau doar două cazuri de coronavirus, Gabriela Firea, pe atunci primar general şi candidat pentru un nou mandat, cerea închiderea şcolilor. Acum, când Capitala a depăşit media de 3 cazuri la 1.000 de locuitori, aceeaşi Gabriela Firea, aflată în campanie pentru Senat, cere redeschiderea şcolilor, deşi închiderea s-a decis pe baza recomandărilor specialiştilor. De fiecare dată, Firea, ca şi alţi lideri PSD, a ales varianta despre care a crezut că îi va aduce mai multe voturi”, au scris cei din PNL pe Facebook.

Comisia pentru buget a Camerei Deputaţilor a adoptat marţi un raport de admitere la proiectul de lege care aprobă OUG 78/2019 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal – bugetare.

Un amendament al lui Marcel Ciolacu şi senatorul PSD Daniel Zamfir admis prevede ca pieţele în spaţii închise, târgurile, bâlciurile, pieţele mixte şi volante şi talciocurile să rămână deschise în perioada stării de alertă, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară. Iniţiativa legislativă a primit votul decizional de adoptare în plenul de marţi al Camerei Deputaţilor. Legea merge la promulgare.

 

 

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
ANM a emis cod galben de furtuni. Averse torențiale, vijelii și grindină în mai multe zone
Fanatik.ro
Motive de îngrijorare în Giulești după Rapid – Voluntari 2-1: „Da, suntem în top, dar nu suntem chiar top!”. Analiza lui Bogdan Baratky
Capital.ro
A doua tranșă pentru pensionari se apropie. Suma diferă în funcție de venitul lunar
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
Povestea româncei care a lăsat Wall Street pentru a negocia viitorul cu giganții tech. „Muzica de pe YouTube sau Spotify are la bază contractele pe care eu le-am negociat“
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Becali l-a ofertat pe componentul Generației de Aur, dar acesta a refuzat să vină la FCSB
MediaFlux
1.200 de lei în plus la pensie. Casa de Pensii anunță categoria de români care primește mai mult
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului