PNL a sesizat CCR pe hotărârea privind Comisia de verificare a posibilei implicări a SPP în activitatea unor partide

Liberalii au depus, marţi, o sesizare la CCR cu privire la neconstituţionalitatea hotărârii Parlamentului privind constituirea Comisiei parlamentare de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru verificarea posibilei implicări a Serviciului de Protecţie şi Pază în activitatea unor partide politice şi a unor lideri ai acestor formaţiuni.
Romania TV
10 iul. 2018, 14:57
PNL a sesizat CCR pe hotărârea privind Comisia de verificare a posibilei implicări a SPP în activitatea unor partide

„În fapt, constituirea unei Comisii parlamentare de anchetă pentru verificarea posibilei implicări a Serviciului de Protecţie şi Pază în activitatea unor partide politice şi în activitatea unor lideri ai acestor partide este neconstituţională şi nelegală prin raportare la prevederile art. 1, 64 şi 119 din Constituţie şi ale art. 3 din Legea nr. 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază”, se arată în sesizare.

Semnatarii sesizării subliniază că potrivit legii SPP activitatea serviciului este organizată şi coordonată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi este controlată de Parlament, prin Comisiile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, context în care menţionează că nu există nicio raţiune pentru care Parlamentul ar constitui o altă comisie specială.

„Mai mult, s-ar crea o slăbire a rolului pe care îl au comisiile permanente ale Parlamentului în sensul că, neavându-se încredere în activitatea lor, Parlamentul îşi creează două rânduri de comisii care să desfăşoare aceeaşi activitate – o comisie permanentă şi o comisie specială de anchetă”, susţin liberalii.

Constituirea unei comisii de anchetă, arată PNL, trebuie să aibă la bază existenţa unor date şi informaţii concrete susţinute de probe concludente privind evenimentele şi faptele care sunt supuse controlului comisiei, în caz contrar acest demers având un caracter abuziv şi nelegal.

„Nu există niciun motiv pentru care Parlamentul să înfiinţeze o nouă comisie special pentru activitatea Serviciului de Protecţie şi Pază, din moment ce există deja o Comisie permanentă cu acelaşi obiect de activitate. Înfiinţarea acestei comisii ar însemna o dublare a activităţii unei comisii deja existente şi o reducere a rolului pe care îl au comisiile permanente ale Parlamentului. În cadrul Hotărârii de înfiinţare a Comisiei se poate constata faptul că aceasta nu face nicio referire la evenimente/acţiuni care constituie fapte concrete, relevante asupra interesului public general, a căror existenţă ar determina un impact negativ asupra societăţii, ci doar se limitează la a stabili competenţa comisiei de a verifica o serie de aspecte care ţin de activitatea curentă din cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază”, se menţionează în sesizare.

Liberalii precizează că posibilele nereguli în acest caz ar putea fi doar rezultatul controlului efectuat prin intermediul Comisiilor pentru apărare, care pot sesiza organele competente să adopte măsurile corespunzătoare.

„Ancheta parlamentară declanşată de această comisie nu vizează posibile evenimente sau acţiuni care s-au petrecut şi care au produs efecte negative, ci se constituie într-un control asupra activităţii Serviciului de Protecţie şi Pază, efectuat în afara cadrului legal. Prin urmare, ancheta parlamentară declanşată de această comisie nu vizează posibile evenimente sau acţiuni care s-au petrecut şi care au produs efecte negative, ci se constituie într-un control asupra activităţii Serviciului de Protecţie şi Pază, efectuat în afara cadrului legal”, mai spus semnatarii sesizării.

Aceştia consideră că instituirea unui control ierarhic prin intermediul acestei Comisii de anchetă aduce atingere şi principiului separaţiei puterilor în stat.

„Vă rugăm să constataţi neconstituţionalitatea Hotărârii Parlamentului nr. 31/4 iulie 2018, în ansamblul său, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (4) , 64 şi 119 din Constituţie, coroborat cu art. 1 şi 3 din Legea nr. 191/1998 privind Serviciul de Protecţie şi Pază”, mai arată liberalii.

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat pe 4 iulie constituirea Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea posibilei implicări a Serviciului de Protecţie şi Pază în activitatea unor partide politice şi în activitatea unor lideri ai acestor partide.

De asemenea, Parlamentul a aprobat hotărâre potrivit căreia, până la data de 1 octombrie, Comisiile pentru apărare ale Camerei Deputaţilor şi Senatului urmează să facă o anchetă cu privire la activitatea directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, Lucian Pahonţu, şi a modului în care este posibil ca acesta să fi implicat instituţia în activităţi care exced cadrul legal de funcţionare.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Gigi Becali a anunțat că plătește 6 milioane de euro pentru 4 transferuri la FCSB: unul este un român din străinătate! Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu a anunțat decizia. Lovitură pentru AUR și POT: Nu le-am cerut să vorbească!
Playtech.ro
Când primesc copiii pensia de urmaş? Condiţii de acordare
Adevarul
Noul Donbas al Ucrainei. Cum se transformă Transcarpatia, regiunea de la granița cu România unde trăiesc și mulți etnici români, într-un centru industrial
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! Accident CUMPLIT! Un autocar cu 50 de pasageri s-a răsturnat într-o prăpastie. Toți erau studenți
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari! Suma intră direct pe card. Cine se bucură de ajutor înainte de Crăciun
iamsport.ro
Transferul-surpriză pus la cale de Gigi Becali: după Louis Munteanu, FCSB mai vrea un fotbalist de la CFR Cluj!
MediaFlux
Se dau mai multe zile libere în decembrie! Cea mai bună veste!
stirilekanald.ro
Lovitură de teatru în cazul livratorului lovit și umilit! Incredibil ce se întâmplă ACUM
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai