PNL cere Parlamentului REVOCAREA lui Victor Ciorbea din funcţia de Avocat al Poporului

Vicepreşedintele PNL, senatorul Alin Tişe, a cerut Birourilor Permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor începerea demersurilor de revocare a lui Victor Ciorbea din funcţia de Avocat al Poporului pe motiv că acesta a devenit "duşman al Poporului" şi "o slugă a lui Victor Ponta".
Iulian Tudor
22 ian. 2015, 10:29
PNL cere Parlamentului REVOCAREA lui Victor Ciorbea din funcţia de Avocat al Poporului

Alin Tişe a declarat, joi, că Victor Ciorbea nu a atacat, anul trecut, nicio Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului contestată de partide şi societatea civilă, deşi ulterior mai multe astfel de acte normative au fost declarate neconstituţionale de Curtea Constituţională.

„Am făcut o analiză a activităţii de Avocat al Poporului a lui Victor Ciorbea şi am rămas stupefiat. În 2014 au fost doar trei sesizări de neconstuţionalitate pe legi mai vechi de 2008, dar nicio sesizare pe OUG. Avocatul Poporului a devenit instituţia duşmanului poporului, iar Ciorbea este avocatul politic al PSD şi o slugă a lui Victor Ponta. Victor Ciorbea a ales cu bună ştiinţă să ignore toate solicitările de la ONG-uri, partidele de opoziţie, cetăţeni, pentru a le proteja drepturile în raport cu Guvernul care a făcut abuzuri prin OUG. Motiv pentru care am cerut Birourilor Permanente începerea procedurilor pentru revocarea din funcţie a Avocatului Poporului pentru încălcarea Legii de funcţionare, pentru că în 2014 nu a atacat nicio OUG la CC deşi, ulterior, acestea au fost declarate neconstituţionale de către CCR„, a spus Tişe.

Potrivit acestuia, este vorba despre mai multe OUG adoptate de Guvern în cursul anului trecut, printre care OUG nr. 27, privind reţeaua spitalicească a Ministrului Transporturilor, OUG nr. 45, privind alegerile prezidenţiale, OUG nr. 49, privind modificarea Legii Educaţiei, OUG nr. 55, privind migraţia aleşeilor, OUG nr. 86, privind desfiinţarea Inspecţiei Muncii, OUG nr. 94, privind renunţarea personală a lui Victor Ponta la doctorat.

El a precizat că revocarea Avocatului Poporului se face, potrivit legii, de cele două Camere ale Parlamentului, în şedinţă comună, la propunerea Birourilor Permanente, pe baza unui raport al Comisiilor Juridice.

„Am cerut de urgenţă ca Birourile Permanente să convoace comisiile juridice, şi doresc o dezbatere în plenul reunit privind revocarea din funcţie a Avocatului Poporului. Este o instituţie importantă care trebuie să vegheze la respectarea legalităţii când un guvern face abuzuri. S-a demonstrat, prin faptul că nu a atacat nicio OUG, că Avocatul Poporului nu îşi exercită atribuţiile. Această instituţie nu funcţionează, Ciorbea a fost pus pentru a apăra interesele PSD”, a mai afirmat senatorul PNL.

Fostul premier Victor Ciorbea a fost ales Avocat al Poporului în aprilie anul trecut, prin votului dat în şedinţa de plen reunit a celor două Camere ale Parlamentului. Ciorbea a fost propus pentru această funcţie de grupurile parlamentare ale PSD din Parlament. Mandatul său este de cinci ani de la data numirii, putând fi reînnoit o singură dată.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
O adolescentă de 15 ani s-a ridicat din sicriu, chiar în timpul priveghiului! Cum au reacționat cei din jur
Fanatik.ro
Adrian Mutu, gata să revină la naționala U21! Ce soluție salvatoare propune pentru fotbalul românesc. Exclusiv
Capital.ro
Lipsa banilor îi obligă pe români să își amâne planurile de viitor. Multe familii se confruntă cu probleme financiare
Playtech.ro
Radarul te poate prinde chiar dacă mașina Poliției este în mers. Cum este calculată viteza și când poți primi amendă
Adevarul
România, cu mâinile legate în cazul unui atac asupra Republicii Moldova. Marea piedică, explicată de fostul șef al Armatei Române
wowbiz.ro
Amenzi de până la 50.000 de lei pentru românii care își închid balconul fără acte. În ce condiții se poate dubla impozitul pe apartament
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident devastator într-un parc de distracții! Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost aruncat dintr-un roller-coaster
iamsport.ro
Victor Pițurcă a dezvăluit cel mai mare eșec din cariera sa: ”Am trăit niște momente grele”
MediaFlux
Luca Niculescu a confirmat! Răsturnare de situație în formarea Guvernului
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT