PNL explică de ce au votat legea Dragnea: S-a ţinut cont de un proiect depus luni privind impozitarea profitului

PNL susţine că deputaţii liberali au votat legea PSD pentru eliminarea a 102 taxe ţinând cont de un proiect depus luni de parlamentarii partidului, care se referă la impozitarea profitului în România şi care ar face posibilă aplicarea legii social-democraţilor.
Filip Stan
25 oct. 2016, 11:58
PNL explică de ce au votat legea Dragnea:  S-a ţinut cont de un proiect depus luni privind impozitarea profitului

Deputaţii PNL au votat în favoarea iniţiativei prin care sunt eliminate o serie de taxe întrucât abordarea tradiţională a Partidului Naţional Liberal este pentru o reducere a nivelului taxării, se arată într-un comunicat al PNL.

Conform sursei citate, votul din Camera Deputaţilor a avut în vedere faptul că impactul estimat pentru acest proiect legislativ va putea fi acoperit în totalitate după adoptarea propunerii PNL pentru aplicarea Directivei Uniunii Europene nr. 1164 din 12 iulie 2016, de stabilire a normelor împotriva practicilor de evitare a obligaţiilor fiscale care au incidenţă directă asupra funcţionării pieţei interne. Directiva subliniază necesitatea garantării faptului că impozitele sunt plătite acolo unde sunt generate profiturile şi creată valoarea.

”În estimările noastre, propunerea PNL pentru impozitarea profitului companiilor internaţionale în România va aduce la bugetul de stat sume semnificative care depăşesc cu mult cuantumul estimat de PSD în cazul propunerii de eliminare a unor taxe. Din acest motiv, solicitarea PNL este de adoptare urgentă a iniţiativei propuse pentru aplicarea directivei europene, neavând niciun motiv pentru a aştepta această decizie până în 2019 – termenul limită de transpunere”, arată PNL.

Citeşte şi: Dragu, despre eliminarea taxelor: Analizăm opţiunea de a sesiza Curtea Constituţională. Dragnea: Lăsaţi-i să atace

PNL a depus această iniţiativă de aplicare a Directivei Europene 1164/2016 în cursul zilei de luni şi solicită ca acest act normativ să fie adoptat în acelaşi regim de celeritate cu cel al proiectului PSD.

”În funcţie de disponibilitatea de a promova această iniţiativă a PNL, care face aplicabil actul normativ iniţiat de PSD, vom putea vedea cu toţii dacă avem de a face cu o acţiune tipică pentru campania electorală. Astfel, PSD îşi va da măsura onestităţii în perioada următoare, întrucât nimic nu împiedică Parlamentul să elimine acum practica companiilor internaţionale de a-şi exporta profitul neimpozitat, pe care îl produc în România”, se mai arată în comunicatul PNL.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în unanimitate, în calitate de for decizional, proiectul de lege al PSD privind eliminarea unor taxe nefiscale, printre care şi cea Radio-TV, reintrodusă de plen la cererea lui Liviu Dragnea, după ce Comisia pentru buget a decis scoaterea ei din proiect, motiv pentru care PNL a ameninţat că va depune o sesizare la CCR.

Legea a trecut cu 225 de voturi, fiind unanimitate. Pentru proiect au votat inclusiv liberalii, care au anunţat că legea, „în ansamblu”, este bună, dar critică eliminarea unor taxe, precum cea a taxei Radio-TV, şi a celei pentru paşapoartele temporare, care ar încuraja eliberarea lor şi ar putea crea probleme pentru regimul vizelor în state precum SUA şi Japonia

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
România U21, eliminată de Finlanda U21 în drumul spre EURO 2027. Nordicii se bat cu Spania U21 pentru locul 1
Capital.ro
Acciza la motorină rămâne redusă cu 25% și în luna octombrie. Cât vor plăti șoferii
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
A plecat de la CFR Cluj în vară, dar deja nu mai este dorit de noul club: ”Vor să scape de el!”
MediaFlux
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci pe 1 octombrie pentru a nu aduce ghinionul asupra ta
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte