PNL întoarce armele împotriva lui Bolojan: „Dacă vrei, dragă Ilie, pot să împrumut competența și altor județe. E o performanță, nu-i așa?! Dar, stai liniștit, nu poate fi preluat ca proiect de țară. Dacă asta e reformă, mi-e teamă să întreb cum ar arăta dezastrul”

Președintele Consiliului Județean Cluj, liberalul Alin Tișe, susține că, după ce a aplicat noua reformă administrativă dictată de premierul Ilie Bolojan, a constatat că mai poate angaja încă 100 de oameni în instituție.
Irina Dumitrescu
17 mart. 2026, 13:07
PNL întoarce armele împotriva lui Bolojan: „Dacă vrei, dragă Ilie, pot să împrumut competența și altor județe. E o performanță, nu-i așa?! Dar, stai liniștit, nu poate fi preluat ca proiect de țară. Dacă asta e reformă, mi-e teamă să întreb cum ar arăta dezastrul”

„Sper să îmi fie aprobată solicitarea și să nu-mi fie blocate aceste 100 de posturi, la care are dreptul acest județ”, spune ironic Alin Tișe pe rețelele sociale. „Statul zice „să strângem cureaua”, numa’ că, cureana e la noi și pantalonii la ei…”, făcând referire la guvernul lui Bolojan.

„De jumătate de an trăim într-un spectacol național numit Marea Reformă. În fiecare seară, la televizor, ni se explică grav că statul e prea gras, administrația e prea umflată și că trebuie, musai, să tăiem din carne vie. Baroni locali. Sinecuri. Instituții obez-administrative. Poporul ascultă și aprobă obosit: ”Așa e! Tăiați! Curățați! Faceți reformă! Mama lor de îmbuibați ….”

Și Guvernul, plin de curaj, pornește la luptă. Nu cu regiile și societățile falimentare. Nu cu companiile de stat, unde consiliile de administrație sunt mai mari decât echipa de fotbal. Nu cu marile găuri negre ale bugetului: hoția din energie, gaz, sănătate, etc. Nu. Nici pomeneală!

Vezi și SURSE Ilie Bolojan ar vrea să scoată PNL din coaliţie. Opoziţia premierului din interiorul partidului vrea să rămână la guvernare, dar cu un alt prim-ministru

Guvernul a descoperit inamicul suprem al României: funcționarul din primărie și consiliul județean. Și a apărut “Ordonanța cu tăierile”, cum a fost ea botezată. Minunea întruchipată! Emanația minților altor funcționari “obezi” și incompetenți, de la Guvern. O capodoperă legislativă atât de clară, încât prefecturile (îmbuibate și ele de sinecuriști și incompetenți, nu-i așa ?!) s-au uitat la ordonanță cu ochii cât cepele, au dat din umeri și au făcut ce știu ele mai bine: să plimbe hârtii și să facă ședințe.

Au întrebat la București, apoi au întrebat iar, și iar, și iar… Au așteptat ca să fie luminați și apoi să-i lumineze prin trimisul hârtiilor pe “baronii” locali, grași și inutili. ”Măi oameni buni… dar cum se aplică “ năzdrăvania” asta de lege ?!”

După zile de interpretări, telefoane, clarificări, circulare și probabil câteva migrene instituționale, vine marea revelație. 𝐓̦𝐢𝐧𝐞-𝐭𝐞 𝐛𝐢𝐧𝐞, “𝐝𝐫𝐚𝐠” 𝐆𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧! Conform acestei mari reforme, raportat la populația județului Cluj de peste 700.000 de locuitori, Consiliul Județean Cluj, după tăierea de 30%, are dreptul la 440 de angajați. Și știi câți are? 𝐂𝐮 𝟏𝟎𝟎 𝐦𝐚𝐢 𝐩𝐮𝐭̦𝐢𝐧𝐢. 𝐍𝐮 𝐞 𝐠𝐫𝐞𝐬̦𝐞𝐚𝐥𝐚̆, 𝐜𝐮 𝟏𝟎𝟎 𝐦𝐚𝐢 𝐩𝐮𝐭̦𝐢𝐧𝐢. 𝐃𝐞 𝐧𝐞𝐜𝐫𝐞𝐳𝐮𝐭, 𝐜𝐮 𝟏𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐟𝐮𝐧𝐜𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐫𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐩𝐮𝐭̦𝐢𝐧𝐢, 𝐜𝐞𝐞𝐚 𝐜𝐞 𝐞𝐬𝐭𝐞 “𝐞𝐧𝐞𝐫𝐯𝐚𝐧𝐭 𝐝𝐞-𝐚 𝐝𝐫𝐞𝐩𝐭𝐮𝐥”!

Adică, dacă vrem să respectăm reforma Guvernului, ar trebui să mai angajăm încă 100 de oameni la Consiliul Județean Cluj, care acum funcționează mult subdimensionat, dar cu rezultate de pe primul loc în țară, detașat la toate capitolele!!! 𝐒𝐢𝐧𝐠𝐮𝐫𝐚 𝐢𝐧𝐬𝐭𝐢𝐭𝐮𝐭̦𝐢𝐞 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐭̦𝐚𝐫𝐚̆ 𝐢̂𝐧𝐭𝐫-𝐨 𝐚𝐬𝐞𝐦𝐞𝐧𝐞𝐚 𝐬𝐢𝐭𝐮𝐚𝐭̦𝐢𝐞!

Asta este reforma pe care mi-o doresc. Sper să îmi fie aprobată solicitarea și să nu-mi fie blocate aceste 100 de posturi, la care are dreptul acest județ!

Voi face:
– Reforma prin angajare.
– Reforma cu supliment.
– Reforma „mai pune o porție”.
– Reforma pentru dezvoltare și mediu de afaceri, care să aducă bani la buget.

Iar reforma pe care o voi face va fi pe criteriile de competență și performanță, așa cum este normal! După ani în care ni s-a spus că am politizat instituția, că am umplut-o de sinecuriști, rude, veri, amante, cumnați și prieteni de partid, statul român vine acum oficial și îmi spune: domnule, domnule “baron local”, mai aveți loc pentru încă 100!

Mă gândesc serios să punem un anunț pe clădire: „𝐜𝐚̆𝐮𝐭𝐚̆𝐦 𝐢̂𝐧𝐜𝐚̆ 𝟏𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐬𝐢𝐧𝐞𝐜𝐮𝐫𝐢𝐬̦𝐭𝐢, 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐚 𝐫𝐞𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚 𝐬𝐭𝐚𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧!”
Dacă vrei, dragă Ilie, pot să împrumut competența și altor județe. E o performanță, nu-i așa?! Dar, stai liniștit, nu poate fi preluat ca proiect de țară pentru că, “din păcate”, vine de la Cluj și de la “nesupusul președinte de CJ”, care nu tace și gândește cu mintea lui. Mare vina, nu-i așa?!

Micimea unora și sforile trase o viață pentru a supraviețui politic îi fac neputincioși în a aprecia această performanță. ”Nefericiții” de ei …! Orgoliul, incompetența, gașca de partid și, în unele cazuri, o formă rară de analfabetism administrativ, îi vor opri să ne ceară ajutorul.

Totuși, recunosc că am o neliniște, nu atât pentru mine, cât pentru viitorul copiilor noștri. Fără să spun cuvinte mari, nici nu aș putea, întrucât mințile luminate din această țară se află la București în conducerea patriei noastre, aș spune: ”Dacă asta e reforma, mi-e teamă să întreb cum ar arăta dezastrul.”

Pentru că, la cum merg lucrurile pe la Capitală, există un risc real ca într-o zi să descoperim că, pentru a reduce statul, trebuie mai întâi să-l deparazităm și să-l profesionalizăm. Să-l eficientizăm și să-l modernizăm. Să-l facem puternic și să îl punem în slujba plătitorilor de taxe și impozite. Iar atunci, dragi și iubiți prieteni, singura instituție care va mai rămâne cu adevărat subdimensionată va fi bunul-simț. Sau, poate că nu …?!”, a transmis Alin Tișe pe Facebook.

Citește și Isterie pe internet, Bolojan a speriat potenţialele mame: „În Germania, un an de zile concediu, 65% e indemnizaţia”. Reacţii dure ale tinerelor: „2026 este cel mai prost an să faci un copil”. Şi Băluţă îl torpilează pe premier

DailyBusiness
Laureatul Nobel Joseph Stiglitz spune că inteligența artificială nu doar că îți poate lua locul de muncă, dar va face clasa „tech bro” și mai bogată
Spynews
Încă o despărțire în showbiz! Un artist celebru din România a confirmat separarea de iubită, în exclusivitate
Fanatik.ro
De ce nu zboară niciodată Giovanni Becali în acelaşi avion cu fratele Victor Becali: “Să rămână măcar unul”
Capital.ro
Călin Georgescu avertizează România: Mare pericol! Situația este aproape de colaps. Mă adresez astăzi celor mai bogați oameni
Playtech.ro
Ce joburi vor dispărea și ce meserii vor aduce bani mulți în viitor. Domeniile care vor avea cea mai mare cerere
Adevarul
Bucureștiul escortelor, cartografiat: zona cu cea mai mare concentrație de prostituție online din țară
wowbiz.ro
Ilan Laufer, acroșat de o șoferiță în Capitală! Fostul ministru se afla pe o trotinetă împreună cu gemenii săi
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Decebal Rădulescu i-a dat replica lui Gigi Becali, după ce latifundiarul a spus că vrea să trăiască o zi mai mult decât el
MediaFlux
PAPARAZZI Camelia Mitoșeru, mama lui Mihai Mitoșeru, a trecut cu bine de operația pe creier! Marea actriță, la plimbare pe soare cu cățel și cărucior de cumpărături FOTO EXCLUSIV
stirilekanald.ro
Se taie pensiile! Bolojan a făcut anunțul
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj