PNL şi USR au contestat din nou legile justiţiei la Curtea Constituţională. Reacţia lui Liviu Dragnea

Parlamentarii PNL şi USR au contestat din nou la Curtea Constituţională (CCR) cele trei legi ale justiţiei - Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legea 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii. Liviu Dragnea a criticat măsura PNL şi USR, spunând că aceste formaţiuni susţin statul paralel şi vor ca abuzurile să continue.
Romania TV
29 mart. 2018, 11:10
PNL şi USR au contestat din nou legile justiţiei la Curtea Constituţională. Reacţia lui Liviu Dragnea

UPDATE Preşedintele PSD Liviu Dragnea a criticat dur acţiunea PNL şi USR care au contestat din nou la Curtea Constituţională legile justiţiei, spunând că aceste formaţiuni susţin statul paralel şi vor ca abuzurile să continue.

„Grupare de partide care susţin statul paralel, ca abuzurile să continue, ca lumea tenebrelor, pe care o vedem toţi azi, să continue. Noi vorbim de un pachet de legi adoptat prin procedură parlamentară, au fost atacate la CCR, cu câteva excepţii la unele articole, au fost declarate constituţionale, acum vor analiza din nou. Acest film, disperare, se va încheia pentru că nu pot bloca mersul democraţiei, legile ajung la preşedinte, dacă dânsul vrea să le întoarcă la Parlament, acele legi vor intra până la urmă în vigoare”, a declarat Liviu Dragnea, joi, la Focşani.

„În fiecare zi ies la iveală abuzuri şi tot mai mulţi prind curaj şi ce se întâmplă chiar azi în anumite instituţii, nu a contat ce a ieşit la iveală de la Ploieşti, acei procurori nu sunt deranjaţi, dar nu a contat că se pare că sunt aceleaşi practici la Bucureşti”, a mai spus Liviu Dragnea.

______________

PNL si USR au atacat din nou, joi, la CCR, legile Justiţiei, deputatul PNL Gabriel Andronache precizând ca au identificat nu mai putin de 37 de motive de neconstituţionalitate.

„Am depus la Secretariatul general al Camerei Deputaţilor sezizările pe reglementările reexaminate cu privire la legile justiţiei. Am sesizat din nou CCR, pentru că, în mod evident, ceea ce au făcut colegii din majoritatea parlamentară, respectiv cei de la PSD-ALDE-UDMR, în procedura de reexaminare, nu are nicio legătură cu ceea ce a scris CCR în cele trei decizii”, a spus deputatul PNL Gabriel Andonache, citat de News.ro.

Acesta susţine că au găsit 37 de motive de neconstituţionalitate, dintre care 22 la legea 303/2004 privind statutul magistraţilor.

„Am constatat nu mai puţin de 37 de motive de neconstituţionalitate. La legea 303 am invocat 22 de motive de neconstituţionalitate, la legea 317 – nouă astfel de motive, iar în cazul legii 304 am identifiat nu mai puţin de şase motive de neconstituţionalitate. Plecând de la chestiuni care ţin de modul în care au fost adoptate aceste reglementări. Vă reamintesc, rapoartele au venit la plen atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat. În ziua în care au fost adoptate, vă reamintesc că în plenul Senatului a fost introdus în legea 303/2004 un amendament care a fost denumit de majoritatea parlamentară de corelare tehnico-legislativă, când el, practic, a modificat definiţia erorii judiciare. Inadmisibil, din punctul nostru de vedere, ca aşa ceva să se întâmple în procedura parlamentară. (…) Ca atare, avem speranţe mari că reglementările vor fi din noi declarate neconstituţionale şi vor reveni în procedură legislativă”, a continuat deputatul.

Legile au fost adoptate luni pentru a doua oară de către Parlament după ce, iniţial, PNL le-a contestat, iar CCR a decis că unele articole sunt neconstituţionale.

Printre cele mai importante modificări la legile Justiţiei se află eliminarea preşedintelui României din numirea conducerii ICCJ şi corelarea prevederii din legea 303/2004 cu legea 317/2004.

Astfel, alineatul (1) al articolului 53 se modifică şi va avea următorul cuprins: „Preşedintele, vicepreşedinţii şi preşedinţii de Secţie ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt numiţi de către Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au funcţionat la această instanţă cel puţin 2 ani şi care nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani”.

Cele trei legi vor merge pentru promulgare la preşedintele Klaus Iohannis, care a anunţat miercuri că, prin adoptarea legilor justiţiei, Parlamentul a creat cel mai mare scandal public pe care l-a creat vreodată Parlamentul României şi că este păcat ca după atâtea discuţii şi scandal să avem nişte legi proaste.

„Dacă tot am umblat atât de mult la legile justiţiei, şi daca Parlamentul, cu demersurile pe aceste legi, a creat cel mai mare scandal pe care l-a creat Parlamentul României vreodată, măcar acum, pe final, să facem în aşa fel să aducem aceste legi într-o forma bună pentru România. Ar fi păcat ca după atâtea discuţii şi scandal să avem nişte legi proaste. Eu prefer să căutam metode pentru ca în final, cu tot parcursul care a fost foarte discutabil, să avem totuşi nişte legi cu care să mergem înainte”, a mai spus preşedintele Iohannis.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
Acuze dure la adresa oltenilor după Hermannstadt – Universitatea Craiova 0-2: “Am vrut să-i perpelesc. Suntem mici și nu ne ajută nimeni”
Capital.ro
Reguli la bloc. Lege pentru toți proprietarii. Fapta care nu poate fi sancționată, chiar dacă nu există acordul asociației de proprietari
Playtech.ro
Cum face Cătălin Scărlătescu piftia de casă. Rețeta moștenită de la bunica lui
Adevarul
Băsescu cere desființarea Coaliției și-l atacă pe Grindeanu: „Crede că obligația lui e să servească doar PSD”
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Noi întreruperi ale curentului electric în București, Ilfov și Giurgiu. Zonele unde alimentarea cu energie va fi oprită temporar
iamsport.ro
Omul care i-a acuzat direct pe Becali, Varga și Rotaru, victima a două tentative de asasinat: ”Sunt urme de otravă, dar să nu spuneți că v-am zis eu!”
MediaFlux
Avertisment dur pentru români! Va conta unde locuiesc și ce loc de muncă au
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Certificat de Reputație în Afaceri – de ce merită să ai grijă din timp de reputația online