PNL şi USR au sesizat CCR proiectele care au modificat codurile penale

PNL și USR au depus, joi, la Curtea Constituțională sesizare în legătură cu proiectul care a modificat Codul penal și pe cel care a schimbat Codul de procedură penală, inițiative adoptate de Parlament, a anunțat prim-vicepreședintele liberal Raluca Turcan.
Romania TV
25 apr. 2019, 11:20
PNL şi USR au sesizat CCR proiectele care au modificat codurile penale

„Astăzi (joi – n.r), PNL a depus la CCR o sesizare de neconstituționalitate pe cele două Coduri votate ieri în Parlamentul României. Sesizarea e depusă împreună cu USR. Votul dat ieri în Parlamentul României pe cele două Coduri reprezintă o formă de amnistie mascată a marilor infractori. Dacă românii vor vota masiv la referendum, ținând cont că există temeiuri foarte serioase de neconstituționalitate pe cele două coduri votate ieri în Parlament, vom ajunge să le dezbatem din nou în Parlament după pronunțarea Curții Constituționale. Noi suntem încrezători că decizia CCR va fi una favorabilă pentru că am avut o strategie prin care am sesizat neconstituționalitatea unor articole vechi și am sesizat de asemenea neconstituționalitatea unor articole votate ieri în Parlamentul României, care privite cumulat conduc la ideea că cele două coduri care au primit ieri votul PSD-ALDE și cu ceilalți de la UDMR și minorități în Parlament, este unul neconstituțional și în favoarea infractorilor”, a declarat Raluca Turcan, joi, la Parlament.

Ea a precizat că trebuie oprit asaltul PSD-ALDE la justiție

„Dacă decizia CCR va fi una favorabilă așa cum sperăm în baza tuturor analizelor pe care le-am făcut mai există două momente de vot în Parlamentul României, votul pe varianta întoarsă de la CCR și de asemenea votul pe retrimiterea din partea președintelui României pe cele două coduri. Avem nevoie de doi factori importanți pentru a opri asaltul la justiție, un pas este analiza temeinică la CCR pe ceea ce noi am menționat și de asemenea, votul masiv de revoltă al oamenilor împotriva acestei forme de amnistie mascată”, a conchis Turcan.

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, ca for decizional, proiectele pentru modificarea Codului penal şi a celui de procedură penală. Procedura parlamentară a fost reluată după ce lui Tudorel Toader i s-a reproşat că nu iniţiază OUG pentru aceste modificări.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Andrei Vochin avertizează: „Fotbalul românesc pierde copii acasă. Viitorul naționalei trebuie căutat și cultivat și în Diaspora!”
Capital.ro
Exclusiv. Greșelile care îi pot lăsa pe români cu datorii după cumpărăturile de sărbători. Raul Durma, General Manager PayPo România, explică ce trebuie evitat
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România