PNL susţine că salariile minerilor au fost întârziate în mod intenţionat. Administraţia SNIMVJ neagă acuzele

Conducerea filialei județene PNL Hunedoara susține că administrația Societății Naționale de Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ) ar fi întârziat plata salariilor minerilor de la Paroșeni și Uricani în mod intenționat, afirmațiile liberalilor fiind însă contrazise de directorul SNIMVJ, care spune că a procedat legal pentru asigurarea banilor necesari.
Filip Stan
07 dec. 2016, 18:09
PNL susţine că salariile minerilor au fost întârziate în mod intenţionat. Administraţia SNIMVJ neagă acuzele

Potrivit unui comunicat de presă al PNL Hunedoara, SNIMVJ ar fi primit subvenția din care se puteau face plățile salariilor minerilor în data de 23 noiembrie și că echipa de conducere a SNIMVJ ar fi lăsat banii în contul de trezorerie al societății.

„De data aceasta, însă, pentru a exploata momentul în scop pur politic, dar și pentru a-i batjocori pe angajații săi, conducerea PSD a SNIMVJ SA a lăsat întreaga sumă primită ca și subvenție (aproximativ 9 milioane de lei noi) în contul său de la trezoreria Deva. În aceste condiții, este clar că salariile nu au fost plătite în mod intenționat, deși ordinul pentru plata subvenției către SNIMVJ SA datează de la 23.11.2016”, se precizează în comunicatul semnat de președintele PNL Hunedoara, Florin Roman.

În document se mai arată că în 29 noiembrie, SNIMVJ ar fi obținut prin poprire din conturile Complexului Energetic Hunedoara (CEH) aproape 700.000 de lei, iar acești bani ar fi fost ținuți în contul executorului judecătoresc fără să fie folosiți la plata salariilor, în aceeași zi.

„Din cele de mai sus rezultă, fără echivoc, faptul că SNIMVJ SA a avut la dispoziție o sumă de aproape 15 ori mai mare, în raport cu cea necesară plății salariilor. Considerăm situația anterior expusă drept o acțiune intenționată a conducerii SNIMVJ SA, reprezentată prin Aurel Anghel (director general, membru PSD) și Gheorghe Bobar (președinte CA, membru PSD). Drept urmare, solicităm destituirea urgentă a acestora, precum și formularea de plângeri penale”, se arată în comunicatul PNL Hunedoara.

În replică, directorul general al SNIMVJ, Aurel Anghel, a declarat, pentru AGERPRES, că a procedat legal pentru transferul și asigurarea sumelor necesare pentru plata salariilor minerilor de la Paroșeni și Uricani. El a explicat că, din punct de vedere al termenelor legale, banii din subvenție au intrat în Trezoreria Deva pe data de 29 noiembrie și că durează o zi până se verifică conturile societății. Sumele puteau fi transferate către contul SNIMVJ în următoarea zi lucrătoare, care a fost 5 decembrie. O zi mai târziu, sumele se regăseau pe cardurile de salarii ale minerilor.

În ceea ce privește, executarea silită, aceasta nu s-a putut materializa din cauza unei hotărâri care a stopat procedura.

„Am urmat toate procedurile legale de accesare și de intrare a banilor în conturile societății. Conform extrasurilor de cont, în data de 6 decembrie banii au intrat în conturile societății și tot în aceeași zi s-au regăsit pe cardurile de salarii ale angajaților societății”, a spus directorul general al SNMIVJ conform Agerpres. 

Aproape 360 de mineri de la exploatările Paroșeni și Uricani au protestat, luni seara și marți, în subteranul celor două mine din Valea Jiului, nemulțumiți că salariile le-au fost întârziate cu o săptămână.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ruby nu se mai oprește! Imagini interzise cardiacilor cu sexoasa brunetă | FOTO
Fanatik.ro
Florin Prunea, mărturie șocantă din perioada în care juca la Craiova: ”Număr de șmecher. Furia șoselelor”
Capital.ro
Reguli la bloc în România. Conflictul care apare între proprietari și asociație. Gelu Pușcaș: Adevărul pare undeva la mijloc
Playtech.ro
Când intră pensiile în luna iunie 2026. Posibile întârzieri din cauza minivacanței
Adevarul
Filmul tragediei din Bacău, unde un elev s-a înecat și a murit în pauză. Prima ambulanță nu avea medic: „Asistenta se plângea că s-a murdărit”
wowbiz.ro
S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Comunitatea didactică din Bacău este îndoliată. Două învățătoare s-au stins din viață la doar o zi distanță: „Toată școala plânge”
iamsport.ro
Florin Prunea a spus ce jucător nu mai are loc la Dinamo: ”Trebuie să plece”
MediaFlux
Modificare privind vechimea în muncă la pensie. Va intra în vigoare la 1 septembrie 2026
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi