Român rănit în Tenerife, după ce podeaua ununui club s-a prăbuşit VIDEO

22 de persoane, printre care un român, au fost rănite în timpul nopții de sâmbătă spre duminică în prăbușirea la subsol a unei părți din podeaua unui club din Tenerife, în Insulele Canare, au anunțat autoritățile locale, informează AFP.

26 nov. 2017, 12:20

Echipele de salvare au ajuns la Adeje, în sud-vestul insulei spaniole, după ce au fost anunțate că o parte din podea s-a prăbușit. Pompierii au evacuat imediat clubul și 22 de răniți, dintre care doi grav, au fost duși la spital.

Doi francezi, un belgian și un român sunt printre răniți, dintre care majoritatea suferă de fracturi, entorse sau vânătăi.