Poliţia Română: MĂSURI pentru siguranţa cetăţenilor în minivacanţa de Sfânta Maria

Pe tot parcursul minivacanței de Sfânta Maria, polițiștii sunt la datorie și defășoară activități, astfel încât cetățenii să fie în siguranţă.
Iulian Tudor
14 aug. 2017, 11:19
Poliţia Română: MĂSURI pentru siguranţa cetăţenilor în minivacanţa de Sfânta Maria

În trei zile, poliţiştii au constatat aproape 2.300 de infracţiuni, au aplicat peste 22.500 de sancțiuni contravenționale, au reţinut peste 1.500 de permise, dintre care aproape 200 pentru consum de alcool și peste 500 pentru viteză excesivă și au retras aproape 400 de certificate de înmatriculare auto.

„În perioada 11 – 15 august a.c., pentru ca cetăţenii să se bucure în siguranță de timpul liber, zilnic, 9.695 de poliţişti desfășoară activități în teren, pentru prevenirea faptelor antisociale, apărarea patrimoniului public şi privat, dar și pentru creşterea siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare”, se arată în comunicatul Poliţiei Române.

Pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente grave, poliţiştii acţionează pe drumurile publice, în zona lăcaşurilor de cult, pe principalele artere din zonele turistice şi pe traseele de acces către aceste zone.

În urma activităţilor desfăşurate, în perioada 11-13 august a.c., au fost constatate 2.286 de infracţiuni, dintre care 726 contra persoanei, 870 contra patrimoniului și 368 la regimul siguranței rutiere. În această perioadă, au fost surprinși în flagrant 393 de autori de infracțiuni, față de 68 de persoane au fost luate măsuri preventive, iar 37 de persoane care erau urmărite au fost depistate de polițiști.

Au fost aplicate 22.543 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 5.704.162 de lei, dintre care 3.892 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică.

În urma activităţilor desfăşurate în trafic, pentru salvarea de vieţi omeneşti, poliţiştii au aplicat 16.948 de sancţiuni contravenţionale prevăzute de O.U.G. nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 144 pentru consum de alcool, iar 5.937 pentru viteză neregulamentară.

Ca măsură complementară, poliţiştii au confiscat bunuri în valoare de 326.991 lei, au reţinut 1.539 de permise de conducere, dintre care 192 pentru consum de alcool şi 520 pentru viteză şi au retras 389 de certificate de înmatriculare auto.

Pentru a vă bucura de timpul liber și sărbătoarea religioasă, poliţiştii recomandă:

  • În zonele aglomerate din pieţe, gări, autogări, magazine, lăcaşe de cult, fiţi foarte atenţi cu banii şi obiectele personale!
  • Nu purtaţi portmoneul în buzunarele exterioare ale hainelor, în sacoşă sau la vedere!
  • Nu păstraţi în acelaşi loc banii, actele personale şi cheile apartamentului!
  • În aglomeraţie, dacă vă simţiţi bruscaţi, controlaţi-vă geanta sau portmoneul chiar în acel moment!
  • În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!

Citeşte şi SFÂNTA MARIA MARE. Tradiţii şi obiceiuri de Adormirea Maicii Domnului. Greşeala pe care o fac cei mai mulţi creştini…

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Sfat pentru Gigi Becali: „FCSB și-a meritat soarta! Fratele meu, Gigione, să mai lase fotbalul și să-și vadă de afaceri!”
Capital.ro
Zeci de mii de pensionari vor primi un sprijin financiar de 250 de lei. Cererile se depun până pe 6 noiembrie
Playtech.ro
Pensionar în România sau în Grecia? Ce poți cumpăra cu aceeași pensie de 5.000 de lei într-o lună
Adevarul
„Școala e la 900 de metri, dar elevii sunt aduși cu mașina”. Revolta bucureștenilor supărați pe părinții care blochează traficul
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO Momentul în care un copac se prăbușește peste mai multe mașini, în București. Un livrator a fost vătămat
iamsport.ro
A văzut ce a făcut Ian pe scenă la Arenele Romane și a izbucnit: 'Mi-e scârbă, e cea mai mare rușine! Pincipalul vinovat pentru distrugerea tineretului și a viitorului țării e statul'
MediaFlux
Când intră pensiile pe card în luna octombrie. Anunțul Casei de Pensii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte