Poliţia sesizează instanţa în legătură cu neprezentarea lui Marian Vanghelie la controlul judiciar: Mi-a fost rău

Poliția a sesizat Tribunalul București cu privire la faptul că Marian Vanghelie ar fi încălcat termenii controlului judiciar, pe care fostul primar al sectorului 5 îl are în dosarul în care este judecat pentru luare de mită.
Iulian Tudor
20 sept. 2017, 12:09
Poliţia sesizează instanţa în legătură cu neprezentarea lui Marian Vanghelie la controlul judiciar: Mi-a fost rău

Marian Vanghelie a declarat, miercuri, că în data de 4 septembrie nu s-a prezentat la Secția de poliție pentru verificarea controlului judiciar, deoarece a fost bolnav.

„Mi-a fost rău. Trei zile nu m-am ridicat din pat. După aceea, m-am dus, am dat o declarație. Se poate întâmpla oricui. Nu este o problemă”, a spus Marian Vanghelie,potrivit Agerpres.

Sesizarea Poliției va fi discutată de Tribunalul București pe 8 octombrie.

Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârșirea a nouă infracțiuni de luare de mită și abuz în serviciu și șapte infracțiuni de spălare de bani.

În același dosar, au fost trimiși în judecată Mircea-Sorin Niculae (vărul lui Vanghelie), Sorin Ștefan Ciocan, Laura Ciocan, director al SC Economat Sector 5 SRL, și omul de afaceri Marin Dumitru, toți sub control judiciar.

Potrivit DNA, în perioada 2006 — 2014, Marian Vanghelie, în calitate de primar al Sectorului 5, ajutat de Mircea-Sorin Niculae și parțial de Laura Ciocan, a solicitat și primit de la Marin Dumitru foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro (reprezentând un „comision” de 20% din încasări).

Aceste foloase au fost pretinse și primite de Vanghelie pentru atribuirea de către Primăria Sectorului 5 și serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului Local al sectorului 5, cu nerespectarea prevederilor legale, de contracte de achiziții publice firmelor controlate de omul de afaceri Marin Dumitru, dar și pentru a dispune efectuarea plății lucrărilor aferente acestor contracte (valoarea totală este de aproximativ 738.019.000 de lei).

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Tragedie! Un pilot de curse a murit împreună cu întreaga familie într-un accident aviatic
Capital.ro
Doliu în presa din România. O jurnalistă s-a aruncat de la etajul 7 și a murit. Ce mesaj a postat înainte: Dă-mi, Doamne…
Playtech.ro
Truc vechi pentru a încălzi caloriferele mai tare. Nu trebuie să umbli la termostat
Adevarul
Cine erau tinerii morți în accidentul din Bacău. Urmau să anunțe de Crăciun că vor avea un copil
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Vechime la pensie diferită! Românii care vor avea parte de alt calcul
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet