Prim-ministrul Sorin Grindeanu a decis înlocuirea lui Petre-Dragoş Voinescu de la conducerea Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale…
Comisarul european pentru Politică Regională, Corina Creţu, a declarat, miercuri, după o întâlnire cu membrii comisiilor parlamentare de afaceri europene…
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, Legea privind supravegherea macroprudenţială a sistemului financiar naţional, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale,…
Premierul Sorin Grindeanu, prezent miercuri la bilanțul Ministerului Afacerilor Interne pe anul 2016, și-a exprimat convingerea că nivelul de salarizare…
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că afirmaţiile deputatului social-democrat Cătălin Rădulescu privind protestatarii sunt „neavenite” şi „foarte periculoase”,…
Vicepremierul Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale Administrației Publice și Fondurilor Europene, a declarat marți, în cadrul unei conferințe la Iași,…
Președintele social-democraților, Liviu Dragnea, a declarat, marți, că discuțiile privind situația alianței PSD-ALDE au apărut întrucât doi membri ai acesteia…
Comisia parlamentară pentru controlul activității Serviciului Român de Informații va face, începând de săptămâna viitoare, verificări la unitățile centrale și…