Vladimir Putin jubilează. Rusia ridiculizează politicienii din Marea Britanie, după demisia lui Boris Johnson / Cine ar putea prelua funcția de premier

Rusia a ironizat leadershipul politic din Marea Britanie, după ce Boris Johnson și-a anunțat demisia din funcția de premier. 
Filip Stan
07 iul. 2022, 22:07
Vladimir Putin jubilează. Rusia ridiculizează politicienii din Marea Britanie, după demisia lui Boris Johnson / Cine ar putea prelua funcția de premier

Joi, Dmitri Peskov, „vocea lui Vladimir Putin”, a oferit o reacție în spiritul caracteristic al Kremlinului.

„Ne-am dori să sperăm că într-o zi în Marea Britanie vor veni la putere mai mulți profesioniști care pot lua decizii prin dialog. Dar în acest moment există puține speranțe pentru asta”, a declarat purtătorul de cuvânt de la Moscova.

În plus, oficialul rus s-a referit și punctual, la premierul Johnson.

„El (n.r. – Boris Johnson) nu ne place și nici noi nu-l placem”, a mai punctat Dmitri Peskov, potrivit presei internaționale.

Boris Johnson a demisionat joi din funcția de prim-ministru al Marii Britanii. De asemenea, el a eliberat și funcția de președinte al Partidului Conservator.

 

Boris Johnson, împins să demisioneze în urma unui puci

 

Controversatul politician britanic, susținător al BREXIT-ului, a fost învestit în funcție în 2019.

Boris Johnson va rămâne interimar în fruntea guvernului până în toamnă, când conservatorii vor decide numele noului lider. Anunțul a venit după ce Johnson a fost implicat în mai multe scandaluri publice și la doar câteva săptămâni după ce a supraviețuit unei moțiuni de cenzură.

De asemenea, politicianul britanic s-a confruntat cu presiuni tot mai mari pe plan intern, după dezvăluirile privind petrecerile organizate la reşedinţa sa din Downing Street în 2020, în timp ce Regatul Unit se afla în lockdown.

În cele din urmă, Boris Johnson a acceptat să-și încheie mandatul după ce mai mulți miniștri din cabinetul său și-au dat demisia.

 

Vladimir Putin, cu ochii pe criza din Marea Britanie. Cine l-ar putea înlocui pe Boris Johnson

 

Printre potențialii înlocuitori ai lui Boris Johnson se numără mai mulți miniștri și parlamentari, dar și alte figuri politice care au ocupat de-a lungul timpului funcții-cheie în Marea Britanie. Printre aceștia se numără: Rishi Sunak – fost cancelar al Fiscului, Liz Truss – secretar de Externe, Sajid Javid – fost secretar de Sănătate, Nadhim Zahawi – cancelar al Fiscului, Jeremy Hunt – parlamentar, Suella Braverman – procuror general, Penny Mordaunt – ministru de stat, Ben Wallace – secretar al Apărării, Tom Tugendhat – parlamentar, Steve Baker – parlamentar, Priti Patel – ministru de Interne, Grant Shapps – secretar de Transport.

Potrivit sondajelor din Marea Britanie, Ben Wallace este favorit să preia funcția de premier, urmat de Penny Mordaunt și Rishi Sunak.

Militar de profesie, Ben Wallace a fost șef de campanie al lui Boris Johnson, iar apoi șef de cabinet.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT