Poliţist prins băut la volan, dat afară din MAI. Klaus Iohannis a semnat decretul

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul ce prevede încetarea raporturilor de serviciu în cazul chestorului de poliţie Cristian-Ionuţ Stan. Decizia a fost adoptată în contextul în care fostul şef al Direcţiei Cazier Judiciar a fost prins băut la volan.
Razvan Mihalascu
16 iul. 2021, 11:57
Poliţist prins băut la volan, dat afară din MAI. Klaus Iohannis a semnat decretul
foto: stirileprotv.ro

Poliţist prins băut la volan, dat afară din MAI. Chestorul Cristian Ionuţ Stan a condus sub influenţa alcoolului în mai 2019. Poliţistul a fost surprins de colegii săi de la Rutieră, în zona Dudeşti – Pantelimon, fiind depistat cu o alcoolemie de 0,16 mg/litru alcool pur în aerul expirat. La acel moment, Cristian Ionuţ Stan era chestor de poliţie în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative.

Tot atunci a fost prins băut şi comisarul şef Drumariu Cornel, fost şef al Poliţiei Sectorului 4, conform Mediafax.

Vineri, preşedintele Klaus Iohannis a semnat un decret privind încetarea raporturilor de serviciu ale chestorului Cristian Ionuţ Stan cu Ministerul de Interne.

Citeşte şi: Accident în lanţ cu peste 50 de maşini pe Autostrada Soarelui! 16 persoane, printre care cinci copii, transportate la spital. FOTO&VIDEO

Klaus Iohannis, decizie drastică în cazul unui poliţist prins băut la volan. Decretele semnate azi de preşedinte

Tot astăzi, președintele României a semnat  mai multe decrete, printre care și cel care modifică Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Citeşte şi: Cătălin Predoiu, după ce Dragnea a susţinut că el a spus că în cazul său a fost vorba despre o „comandă” de la Iohannis: Dezmint categoric

Astfel, se modifică numărul judecătorilor care vor judeca la fond, respectiv la apel.

  • Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 75/01.02.2021);
  • Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea art. 54 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (PL-x 6/01.02.2021);
  • Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind cooperarea în domeniul tehnico-militar, semnat la București, la 5 septembrie 2020 (PL-x 143/06.04.2021);
  • Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă și în sectorul energiei nucleare civile din România, semnat la București, la 9 decembrie 2020, și la Upper Marlboro, la 4 decembrie 2020 (PL-x 128/22.03.2021);
  • Decret privind încetarea raporturilor de serviciu ale domnului chestor de poliție Stan Cristian-Ionuţ din Ministerul Afacerilor Interne.

Citeşte şi: EXCLUSIV Carmen Dan a dezvăluit ce va face Liviu Dragnea în perioada următoare: „Am văzut acelaşi om puternic. A rămas un luptător”

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Oana Lis este în doliu! A pierdut cel mai drag om din viața ei
Fanatik.ro
“Trădătorule!” Fanii olteni îl distrug pe Gică Popescu după ce fostul fundaș al Craiovei a luat partea lui Dinamo în scandalul offside-ului la Nsimba
Capital.ro
Se va suspenda permisul de conducere în 90 de zile. Sistemul nou de sancționare pregătit în România. Obligație la plată pentru șoferi
Playtech.ro
Croaziera transformată în alertă medicală: Ce este hantavirusul, responsabil de trei decese
Adevarul
Fico s-a răzgândit: nu va participa la parada de Ziua Victoriei din Moscova. „Am programată o întâlnire scurtă cu Putin. Atât”
wowbiz.ro
Oana Lis este în doliu! Vedeta trece prin momente extrem de dificile: „S-a dus mamaie…Of”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trafic blocat pe Autostrada A3, după o ciocnire în lanț cu 7 mașini
iamsport.ro
Nu Pancu! Dragomir i-a găsit înlocuitor lui Gâlcă la Rapid: ”Șucu pe el trebuie să îl aducă!”
MediaFlux
Radu Miruță a descoperit camera ilegalităților din Ministerul Transporturilor: Aproape 40% dintre camioanele din România circulă ilegal! TIR-uri de 123 de tone pe A2
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR