Poliţiştii din Reghin suspectaţi de luare de mită au fost arestaţi

Cei şapte agenţi de Poliţie din Reghin suspectaţi că primeau mită pentru a nu sancţiona şoferii pe care îi prindeau cu abateri au fost arestaţi, joi, pe 30 de zile, de Tribunalul Mureş.
Filip Stan
28 apr. 2016, 17:24
Poliţiştii din Reghin suspectaţi de luare de mită au fost arestaţi

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Mureş, Sonia Deaconescu, a declarat că Tribunalul Mureş a dispus arestarea preventivă pe 30 de zile a celor şapte agenţi de la Poliţia Rutieră Reghin, acuzaţi de luare de mită în formă continuată, abuz în serviciu şi fals intelectual, potrivit Mediafax.

„Tribunalul Mureş a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a tuturor celor şapte agenţi de la Poliţia Rutieră Reghin reţinuţi anterior. Urmează să se soluţioneze calea de atac a contestaţiei la Curtea de Apel Mureş”, a spus Deaconescu.

Cei şapte poliţişti au fost reţinuţi, miercuri, de DNA, pe 24 de ore.

Cei şapte agenţi din cadrul Biroului de Poliţie Rutieră sunt suspectaţi că, din anul 2015 şi până în prezent, au pretins şi primit diverse sume de bani de la şoferi pentru a nu aplica măsurile legale în cazul unor abateri constatate în trafic.

Săptămâna trecută, unsperezece percheziţii au avut loc în acest caz, la domiciliile unor persoane şi la Biroul Rutier al Poliţiei Reghin.

Citeşte şi Neculai Onţanu rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitura la care speră Rapidul în ianuarie: transfer de 1,5 milioane de euro
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT