Polonezii îşi APĂRĂ ŢARA: Tinerii, dar şi PARLAMENTARII fac INSTRUCŢIE militară

Parlamentarii polonezi vor avea ocazia să urmeze un scurt program de instrucție militară, ca urmare a 'vremurilor tulburi' prin care trece țara, a anunțat joi președintele Seimului polonez (Camera inferioară a parlamentului), Radoslaw Sikorski, citat de agenția Associated Press, potrivit Agerpres.
Iulian Tudor
05 mart. 2015, 15:29
Polonezii îşi APĂRĂ ŢARA: Tinerii, dar şi PARLAMENTARII fac INSTRUCŢIE militară

Sikorski, fost ministru de externe, a precizat că a luat această decizie împreună cu ministrul apărării Tomasz Siemoniak, pentru a le transmite tinerilor polonezi mesajul că ‘a sosit o vreme când ar putea fi nevoie să fim pregătiți să ne apărăm țara’.

Participarea parlamentarilor va fi strict voluntară, antrenamentul urmând să se desfășoare probabil în luna mai. De asemenea, președintele Seimului i-a îndemnat pe toți polonezii cu vârste cuprinse între 18 și 50 de ani să participe, tot pe bază de voluntariat, la astfel de programe de instrucție militară.

Polonia este tot mai îngrijorată de conflictul din Ucraina, unde Rusia sprijină direct insurgenții separatiști. Armata poloneză este alcătuită începând din anul 2008 exclusiv din militari profesioniști, efectivele ei fiind în prezent de 85.000 de ofițeri și soldați, plus 20.000 de rezerviști.

Citeşte şi SUA, avertisment pentru Rusia: Dacă vom fi ameninţaţi, se poate ajunge la „o confruntare militară deschisă”

Guvernul de la Varșovia a inițiat un amplu program de modernizare a armatei — accelerat după declanșarea conflictului din Ucraina — urmând să aloce pentru această inițiativă zeci de miliarde de euro în anii următori.

Ministrul Tomasz Siemoniak a anunțat încă din luna ianuarie că va adopta măsuri pentru a stimula tinerii să urmeze cariera militară, se vor constitui unități paramilitare și va fi sporit numărul exercițiilor pentru pregătirea rezerviștilor, în anul 2016 circa 38.000 de rezerviști urmând să fie chemați să participe la antrenamente militare, față de 12.000 anul acesta.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Răzvan Sava a semnat pe 3 ani cu U Craiova! Când va fi prezentat. Update Exclusiv
Capital.ro
Alertă pentru părinți! Un produs pentru bebeluși, retras urgent de la vânzare. Există risc de sufocare, iar clienții sunt rugați să îl returneze imediat
Playtech.ro
Dotările pe care trebuie să le aibă hotelurile și pensiunile în funcție de stele și margarete. Așa eviți să plătești pentru servicii inexistente
Adevarul
Propagandiști pro-Kremlin cer pedepse cu închisoarea pentru rușii care au filmat atacul cu drone asupra Moscovei
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tragică în industria muzicii hip-hop. Tay Keith, producătorul lui Travis Scott, a fost găsit fără suflare la 29 de ani
iamsport.ro
”Selymeș nu a primit Mercedes pentru că era ungur?”. Componentul Generației de Aur a spus lucrurilor pe nume: ”Ne-a strâns la hotel”
MediaFlux
Război total în PNL! Partidul și Ilie Bolojan, dați în judecată
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?