A fost creat Polul suveranist în Parlament. Primul obiectiv anunțat este suspendarea președintelui Nicușor Dan

Grupul parlamentar „Pace – Întâi România” a anunțat marți, 23 decembrie 2025, constituirea Polului suveranist din Parlamentul României, în colaborare cu Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Primul obiectiv declarat este suspendarea preşedintelui Nicușor Dan.
Marius Gherghe
23 dec. 2025, 18:42
A fost creat Polul suveranist în Parlament. Primul obiectiv anunțat este suspendarea președintelui Nicușor Dan
A fost creat Polul suveranist în Parlament. Primul obiectiv anunțat este suspendarea președintelui Nicușor Dan

Polul suveranist este gândit ca o formă de cooperare legislativă menită să întărească opoziția și să ofere o alternativă politică coerentă la actuala guvernare.

Potrivit unui comunicat oficial, decizia de constituire a Polului suveranist se bazează pe convergența unor poziții politice considerate fundamentale, precum apărarea suveranității decizionale, promovarea interesului național și necesitatea unei opoziții funcționale, capabile să acționeze coordonat în Parlament, nu doar la nivel declarativ.

În baza acestui acord de colaborare, cele două grupuri parlamentare vor acţiona unitar pe mai multe paliere: semnarea şi susţinerea comună a moţiunilor simple şi a moţiunilor de cenzură, iniţierea de proiecte legislative şi pachete de legi prin grupuri de lucru comune, coordonarea poziţiilor politice pe ordinea de zi a Parlamentului, inclusiv pe voturile esenţiale din plen şi din comisii.

Citeşte şi: S-a rupt ”blocul suveranist”. Motivul pentru care încercarea de a-l suspenda pe Nicușor Dan a fost, momentan, abandonată

Primul rezultat concret al acestei cooperări este demersul privind suspendarea președintelui României, Nicușor Dan. Conform comunicatului, Polul suveranist a strâns deja aproximativ 120 de semnături pentru declanșarea procedurii, iar procesul va continua până la începutul sesiunii parlamentare din februarie 2026, cu respectarea strictă a prevederilor constituționale.

Citeşte şi: Călin Georgescu, mesaj pentru români înainte de Crăciun: ”Austeritatea nu e reformă, e asasinat economic. Ei au furat alegerile și le-au anulat pentru a face rău”. Baie de mulțime la IPJ Buftea, cu fanfară și flori

„Un prim rezultat concret al acestei cooperări este demersul constituţional privind suspendarea preşedintelui. În acest moment, Polul suveranist a reuşit să strângă aproximativ 120 de semnături, iar procesul de colectare va continua până la începutul sesiunii parlamentare din februarie 2026, cu respectarea strictă a procedurilor şi termenelor prevăzute de Constituţie. Acest demers nu este unul simbolic şi nici unul grăbit. El reflectă o evaluare politică şi instituţională a modului în care au fost exercitate atribuţiile prezidenţiale şi a efectelor acestora asupra echilibrului puterilor în stat şi asupra interesului public”, se arată în comunicat.

DailyBusiness
Deutsche Bahn explică oprirea trenurilor la nivel național: defecțiune a sistemului de comunicații apărută în timpul unor lucrări planificate
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Vești excelente din cantonamentul lui Dinamo! Un jucător important a revenit și s-a antrenat sub comanda lui Nuno Campos. Update
Capital.ro
Se schimbă pensionarea pentru femei din iulie. Vârsta crește din nou, iar regulile pentru pensia anticipată sunt diferite
Playtech.ro
Primele perle de la Evaluarea Națională 2026. Răspunsurile care au stârnit amuzamentul profesorilor
Adevarul
Scenariul alegerilor anticipate prinde contur. Un fost judecător CCR explică mecanismul de dizolvare a Parlamentului
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Magicianul Daniel, tânărul de 26 de ani dat dispărut în urmă cu aproape două săptămâni, a fost găsit fără suflare
iamsport.ro
Nu îl iartă pe Gică Hagi: ”Nu am cum! E zero”
MediaFlux
România nu îndeplinește criteriile pentru aderarea la zona euro. Anunțul Comisiei Europene. Cine mai face parte din listă
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?