Ponta: Antonescu nu a vrut să fie preşedintele Senatului

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, că liderul PNL Crin Antonescu nu a vrut să fie preşedinte al Senatului, decizia ca acesta să ocupe funcţia fiind luată la nivelul USL.
Romania TV
25 sept. 2012, 16:44
Ponta: Antonescu nu a vrut să fie preşedintele Senatului

„Domnul Antonescu nu a vrut să fie preşedintele Senatului, a fost o decizie pe care noi am luat-o, la un moment dat, chiar l-am convins”, a spus Ponta.

El a făcut această afirmaţie răspunzând întrebărilor jurnaliştilor privind posibilitatea ca Antonescu să piardă funcţia de preşedinte al Senatului în urma sesizării pe care PDL a anunţat că o va depune la CCR.

„Crin Antonescu nu are nicio problemă de funcţii. Aici problema e că în orice ţară şi în orice Parlament civilizat funcţia de preşedinte al Parlamentului aparţine majorităţii”, a spus Ponta.

El a mai arătat că Vasile Blaga a „uzurpat” funcţia de preşedinte al Senatului în momentul în care aceasta a fost eliberată de Mircea Geoană şi a subliniat că „urzurpatorii rămân fără funcţie mai devreme sau mai târziu”.

Crin Antonescu a devenit preşedinte al Senatului la începutul lunii iulie, când Vasile Blaga a fost revocat din funcţie în cadrul unei şedinţe extraordinare a Senatului.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Gică Popescu a tras un semnal dur de alarmă în Guvern: „Dacă nu rezolvăm această problemă, sportul românesc va dispărea!”. Exclusiv
Capital.ro
Se schimbă modul de calcul al ROBOR. Băncile nu vor mai putea vedea cotațiile concurenței
Playtech.ro
Dronele, noua amenințare din Marea Neagră. De ce sunt atât de greu de oprit și ce trebuie să se întâmple pentru ca România să ceară ajutorul NATO
Adevarul
Marea Neagră, greu de apărat în fața noilor drone. „Sunt foarte greu detectabile”
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Abigail, eleva din Bistrița implicată într-un grav eveniment rutier, și-a pierdut viața la doar 18 ani: „A plecat să cânte în corul îngerilor”
iamsport.ro
SRI cumpără de la Ion Țiriac. Contract de 17 milioane de lei
MediaFlux
Horoscop 15 octombrie 2026. Nu vă grăbiți să spuneți „da”! O ofertă poate ascunde o capcană, iar câteva zodii au de câștigat dacă așteaptă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT